Meditații Charles Spurgeon

11

August

DIMINEAŢA

Oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute. Iov 29:2

Mulţi creştini privesc trecutul cu plăcere, în timp ce prezentul li se pare nemulţumitor. Ei privesc înapoi la zilele petrecute în comuniune cu Domnul, ca fiind cele mai bune pe care le-au cunoscut vreodată, dar prezentul este înveşmântat în haine mohorâte şi triste. Odinioară trăiau lângă Isus, dar acum simt că s-au îndepărtat de El, şi spun: „oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute". Ei se plâng că şi-au pierdut asigurarea, că nu mai au pace în minte, că nu se mai bucură de mijloacele harului, că nu mai au o conştiinţă atât de trează, sau că nu mai au atât de mult zel pentru slava lui Dumnezeu. Cauzele acestei triste stări de lucruri sunt multiple. Ar putea fi de vină neglijarea rugăciunii, fiindcă o viaţă fără rugăciune este începutul declinului spiritual. Sau ar putea fi rezultatul idolatriei. Inima este ocupată cu altceva, mai mult decât cu Dumnezeu; afecţiunea a fost aşezată asupra lucrurilor pământeşti, în locul lucrurilor cereşti. Un Dumnezeu gelos nu va fi mulţumit cu o inimă împărţită. El trebuie să fie iubit cel mai tare şi cel mai mult. El va retrage razele prezenţei sale din inima rece şi rătăcitoare. Sau cauza ar putea fi încrederea în sine şi îndreptăţirea de sine. Mândria este prezentă în inimă, şi sinele feste înălţat, în loc să se plece la piciorul crucii. Creştine, dacă nu eşti acum ca „în lunile trecute", nu sta liniştit dorind întoarcerea fericirii dinainte, ci caută-ţi imediat Stăpânul şi spune-I despre starea ta tristă. Cere harul Său şi putere care să te ajute să umbli mai aproape de El. Umileşte-te în faţa Lui, şi El te va ridica şi te va face să te bucuri din nou de lumina feţei Sale. Nu sta la pământ, oftând şi văitându-te. Atâta timp cât iubitul Medic trăieşte, există speranţă, există siguranţa vindecării în cele i mai rele cazuri.

SEARA

O mângâiere veşnică. 2 Tesaloniceni 2:16

„Mângâiere". Există muzică în cuvântul acesta. Ca şi harpa lui David, el alungă spiritul rău al melancoliei (1 Samuel 16:23). Era o mare onoare pentru Barnaba să fie numit „,fiul mângâierii" (Fapte 4:36). Într-adevăr, cuvântul este unul din ilustrele nume ale Unuia mai mare decât Barnaba, fiindcă Domnul Isus este „mângâierea lui Israel" (Luca 2:25). „O mângâiere veşnică" - aceasta este partea cea mai bună, fiindcă o veşnicie de mângâiere este coroana şi slava noastră. Ce este „mângâierea veşnică'? Ea include sensul păcatului iertat Un creştin care a primit în inima lui mărturia Duhului ştie că păcatele îi sunt şterse „ca un nor" şi fărădelegile s-au dus „ca o ceaţă" (Isaia 44:22). Dacă păcatul lui este iertat, nu este aceasta „o mângâiere veşnică'? În continuare, Domnul oferă poporului Său un simţământ adânc al acceptării în Christos. Creştinul ştie că Dumnezeu îl priveşte în uniune cu Isus. Unirea cu Domnul înviat este o mângâiere uimitoare; ea este, de fapt, veşnică. Chiar dacă boala ne chinuieşte, am văzut sute de credincioşi fericiţi în slăbiciune, ca şi în sănătate şi putere. Chiar dacă săgeata morţii ne străpunge inima, mângâierea noastră nu piere. Nu au auzit oare urechile noastre cântecul de bucurie al sfinţilor pe moarte, bucurându-se de Dumnezeul iubirii care locuia în inimile lor? Da, simţământul acceptării în Prea Iubitul este „o mângâiere veşnică". Mai mult, creştinul are convingerea siguranţei sale. Dumnezeu a promis să-i salveze pe cei care cred în Christos. Creştinul crede în Christos. El crede că Dumnezeu va fi la fel de bun ca și Cuvântul Său şi îl va salva. El crede că este în siguranţă fiindcă este legat de persoana şi lucrarea lui Isus.