Meditații Charles Spurgeon

9

August

DIMINEAŢA

Cetatea nu are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze. Apocalipsa 21:23

Într-o lume mai bună, locuitorii sunt independenţi de necesităţile creaturilor. Ei nu au nevoie de haine. Veşmintele lor albe nu se învechesc niciodată, şi nici nu se murdăresc. Ei nu au nevoie de medicamente ca să-şi vindece bolile, fiindcă locuitorii nu vor spune niciodată „sunt bolnav". Ei nu au nevoie pe somn ca să-şi odihnească trupurile. Nu se odihnesc nici ziua, nici noaptea, ci îl laudă pe Domnul în templul Său, fără să obosească. Nu au nevoie de relaţii sociale care să-i facă să se simtă bine. Fericirea care derivă din părtăşia cu fraţii lor sfinţi nu este esenţială bunăstării lor, fiindcă prezenţa Domnului le împlineşte orice dorinţă. Nu au nevoie de învăţători. Fără îndoială, ei vorbesc unii cu alţii despre lucrurile lui Dumnezeu, dar nu au nevoie să fie instruiţi, fiindcă vor fi „ucenici ai Domnului" (Isaia 54:13). Ale noastre sunt pomenile de la porţile regelui, dar ei se vor ospăta chiar la masa Lui. Aici ne sprijinim de braţul unui prieten, dar acolo ei se sprijinesc numai pe Cel Preaiubit. Aici suntem ajutaţi de tovarăşii noştri, dar acolo ei găsesc totul în Christos Isus. Aici privim carnea care piere şi hainele care sunt mâncate de molii, dar acolo ei vor găsi totul în Dumnezeu. Noi folosim un ulcior ca să bem apă din izvor, dar ei beau din Fântâna Vie, şi îşi pun buzele pe apele veşnice. Aici îngerii ne aduc binecuvântări, dar acolo nu vom mai avea nevoie pe mesageri din cer. Ei nu au nevoie de Gavril, ca să le aducă iubirea lui Dumnezeu, fiindcă ei îl văd faţă în faţă. O, ce timp binecuvântat va fi ziua în care ne vom odihni în braţele lui Dumnezeu! Ce oră glorioasă, când Dumnezeu şi nu creaturile Lui, Domnul şi nu lucrările Lui, va fi bucuria noastră zilnică! Sufletele noastre vor primi atunci desăvârşirea binecuvântării.

SEARA

S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci. Marcu 16:9

Maria din Magdala fusese victima unui mare rău. Nu era posedata doar de un demon, ci de şapte. Aceşti locatari îngrozitori cauzau multă durere şi pângărire sărmanului trup în care locuiau. Cazul ei era oribil, fără speranţă. Nu se putea ajuta singură, şi nici un om nu o putea ajuta. Totuşi, Isus a trecut pe lângă ea. Nechemat de biata demonizată, şi întâmpinat probabil cu rezistenţă, El a rostit cuvântul potrivit, şi Maria din Magdala a devenit un exemplu viu al puterii vindecătoare a lui Isus. Toţi cei şapte demoni au părăsit-o ca să nu se mai întoarcă niciodată - izgoniţi de Domnul tuturor. Ce binecuvântată eliberare! Ce fericită schimbare! Ea a trecut de la delir la încântare, de la disperare la pace, de la iad la cer! Maria a devenit imediat un ucenic credincios al lui Isus, ascultându-i fiecare cuvânt, urmându-i paşii rătăcitori, împărtăşind viaţa Lui grea. Ea a devenit şi un ajutor de nădejde. A fost prima din grupul celor vindecaţi şi dintre femeile recunoscătoare care L-a urmat pe Isus şi l-a ajutat cu tot ce a putut. Când Isus a fost răstignit pe cruce, Maria a împărtăşit ruşinea Lui. Mai întâi o vedem privindu-L de departe, şi apoi apropiindu-se de piciorul crucii. Ea nu putea să moară pe cruce cu Isus, dar a stat cât de aproape se putea. Când trupul Său binecuvântat a fost coborât, ea a urmărit să vadă cum şi unde este dus. Ea a fost un credincios încrezător şi grijuliu - ultima la mormântul în care Isus dormea somnul morţii, prima în dimineaţa învierii. Credincioşia ei sfântă a făcut-o să fie martorul favorit al iubitului ei „Rabuni" (loan 20:16), care a chemat-o pe nume cu blândeţe şi a făcut-o solul veştilor bune pentru Petru şi ceilalţi ucenici înfricoşaţi. Harul a găsit-o când era o demonizată smintită şi a transformat-o într-un lucrător; harul a alungat demonii din ea, a ajutat-o să vadă îngerii, a eliberat-o de Satana, şi a unit-o pe veci cu Domnul Isus. Ajută-mă Doamne să am şi eu parte de minunile unui asemenea har!