Meditații Charles Spurgeon
28
Iulie
DIMINEAŢA
Eram prost si fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Psalmi 73:22
Aminteşte-ţi că aceasta este mărturia unui om după inima lui Dumnezeu; scriind despre viaţa lui dinainte, David spunea „eram prost si fără judecată". Cuvântul „prost" înseamnă mai mult decât semnifică el în limbajul de zi cu zi. David, în al treilea verset al acestui psalm, scria: „căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi", ceea ce ne arată că prostia celor nesocotiţi este păcătoasă. El însuşi se socoate „prost", şi adaugă un plus de intensitate la această caracterizare - „şi fără judecată". Cât de prost era, nu se poate spune. Era un prost păcătos, un prost care nu putea fi scuzat ci, din contră, trebuia condamnat din cauza perversităţii şi ignoranţei voite; motivul era că fusese invidios pe prosperitatea prezentă a celor răi, uitând sfârşitul îngrozitor care îi aştepta. Suntem mai buni decât David, şi ne putem considera înţelepţi? Putem spune că am ajuns la desăvârşire, sau că am fost atât de pedepsiţi încât nuiaua nu mai are nimic rău de alungat? Ah, aceasta este mândrie! Dacă David era prost, cât de proşti ne-am socoti şi noi dacă ne-am putea vedea! Priveşte în urmă, crédinciosule. Gândeşte-te că te-a îndoit de Dumnezeu atunci când El îţi era credincios.
Gândeşte-te că, în prostia ta, ai strigat „nu aşa, Tată", atunci când El şi-a încrucişat mâinile îndurerate ca să-ţi ofere o binecuvântare mai mare. Gândeşte-te la multele ocazii în care ai citit despre providenţele Sale în întuneric, când ai uitat să interpretezi voia cerului, şi ai murmurat „toate lucrurile sunt împotriva mea", atunci când toate lucrau pentru tine! Gândeşte-te de câte ori ai ales păcatul din cauza plăcerii sale, atunci când plăcerea aceea era o adevărată rădăcină a amărăciunii! Cu siguranţă că, dacă ne-am cunoaşte propriile inimi, am pleda vinovaţi în faţa sentinţei de prostie păcătoasă. Conştienţi de această „prostie", trebuie să transformăm concluzia lui David în hotărârea noastră „mă vei călăuzi cu sfatul Tău" (Psalmi 73:24).
SEARA
Care umbla din loc în loc, făcea bine... Faptele Apostolilor 10:38
Aceste cuvinte sunt puţine, dar reprezintă o descriere excelenta a Domnului Isus Christos. Nu sunt multe rânduri, dar sunt ieşite din penelul unui maestru. În privinţa Mântuitorului, şi numai în privinţa Lui, textul nostru este deplin, complet şi îndreptăţit adevărat. El „umbla din loc în loc" şi „făcea bine". Din această descriere este evident că El făcea personal bine. Scriitorii Evangheliei ne spun constant că El atingea leproşii cu propria-I mână, şi că, în cazul în care era rugat să spună câteva cuvinte de vindecare de la distanţă, El mergea în mod personal la patul bolnavilor şi îi vindeca. Exemplul Său este o lecţie pentru noi: dacă vrem să facem bine, trebuie să îl facem personal Să dăm de pomană cu propriile mâini; o privire şi o vorbă bună vor mări valoarea darului. Să vorbim unui prieten despre starea sufletului lui; apelul nostru iubitor va avea o influenţă mai mare decât o întreagă librărie de cărţi. Metodele pe care le folosea Domnul în facerea de bine ne arată şi activitatea sa neîncetată. Nu făcea bine numai aproape de casă, ci „umbla din loc în loc" în faptele Sale de îndurare. În tot ţinutul Iudeii, nu exista nici un sat şi nici un cătun care să nu se fi bucurat de privirea Lui. Cât de tare îi mustră exemplul Său pe creştinii care ÎI slujesc într-un mod leneş! Să ne încingem „coapsele minţii" (1 Petru 1:13) şi să nu obosim „în facerea binelui" (2 Tesaloniceni 3:13). Nu spune textul că Isus Christos îşi părăsea drumul ca să facă bine? El „umbla din loc în loc, făcea bine". Nu era oprit de primejdii sau greutăţi. El căuta obiectele intenţiilor Sale milostive. La fel trebuie să facem şi noi. Dacă vechile planuri nu ne servesc, trebuie să încercăm altele noi. Măsurile proaspete reuşesc mai bine decât metodele clasice. Perseverenţa lui Christos şi unitatea scopului sunt şi ele implicate în textul nostru. Aplicaţia practică a temei noastre de astăzi poate fi concretizată în câteva cuvinte: „Christos...a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele lui" (1 Petru 2:21).