Meditații Charles Spurgeon

15

Iulie

DIMINEAŢA

Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc. Levitic 6:13

Lăsaţi rugăciunea personală să ardă necurmat pe altar. Aceasta este însăşi viaţa pietăţii. Sanctuarul şi altarul familial îşi împrumută focul de aici; de aceea, să-1 lăsăm să ardă bine. Devoţiunea secretă este însăşi esenţa, evidenţa şi barometru religiei vitale şi experimentale. Ardeţi aici grăsimea jertfelor. Lăsaţi ca timpul rugăciunii voastre personale să fie, dacă este posibil, regulat frecvent şi netulburat. Rugăciunea efectivă ajută mult. Nu ai nimic pentru care să te rogi? Iţi sugerăm biserica, lucrarea, propriul tău suflet, copiii tăi, relaţiile tale, vecinii tăi, ţara ta şi cauza lui Dumnezeu şi a adevărului în (toată lumea. Să ne cercetăm pe noi înşine în această problemă importantă. Ne angajăm cu puţină căldură în devoţiunea personală? Arde focul devoţiunii cu puţină putere în inima ta? Şi se poticnesc roţile carului? Dacă este aşa, să ne alarmăm la aceste semne de decadenţă. Să ne plecăm cu suspine şi să cerem Spiritul harului şi al implorării. Să punem deoparte un timp Special pentru rugăciuni extraordinare. Fiindcă, dacă focul acesta va fi stins sub tăciunii asemănării cu lumea, va slăbi focul altarului familial şi ne va acoperi influenţa în biserică şi lume. Textul se aplică şi la altarul inimii. Acesta este într-adevăr un altar de aur. Dumnezeu vrea să vadă inimile copiilor Săi arzând pentru EL Să-i oferim lui Dumnezeu inimile noastre, strălucind de dragoste, şi să-i căutăm harul, pentru ca focul să nu se stingă niciodată; fiindcă nu poate să ardă dacă nu îl ajută Domnul să ardă. Mulţi duşmani vor încerca să îl înăbuşe, dar dacă mâna nevăzută din spatele zidului toarnă uleiul sfânt peste el, va arde din ce în ce mai tare. Să folosim textele din Scriptură drept Combustibil pentru focul din inimile noastre. Ei sunt cărbuni vii. Să fim atenţi la predici da, mai ales, să petrecem mai mult timp Singuri cu Isus.

SEARA

S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena. Marcu 16:9

Probabil că Isus „s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena"' nu doar din cauza marii ei iubiri şi a căutărilor perseverente, ci şi din cauză că ea era un exemplu special al puterii eliberatoare a lui Isus. Putem învăţa din experienţa Mariei că mărimea păcatelor noastre dinainte de convertire nu trebuie să ne facă să gândim că nu putem primi favoarea specială a unei apropiate părtaşii cu Domnul. Maria părăsise totul pentru a se îngriji de nevoile Mântuitorului. El era prima şi singura ei grijă. Mulţi dintre cei care mergeau alături de -El nu I-au ridicat crucea; ea a făcut-o. Ea şi-a cheltuit toată averea pentru nevoile Lui. Dacă vrem să-L căutăm mai mult pe Christos, trebuie să-I slujim. Cine sunt cei care stau sub steagul iubirii Lui şi beau din cupa părtăşiei? Sunt sigur că sunt cei care dau cel mai mult, slujesc cel mai bine, şi rămân cel mai aproape de inima însângerată a Domnului lor. Dar observaţi cum s-a descoperit Christos acestei îndurerate. A făcut-o printr-un singur cuvânt: „Marie" (loan 20:16). Maria a avut nevoie de un singur cuvânt, rostit de vocea lui Christos, pentru a-1 recunoaşte pe dată. Inima ei şi-a rostit credinţa printr-un singur cuvânt, fiindcă era prea plină pentru a spune altceva. Acest singur cuvânt era cel mai potrivit pentru ocazie. El implica supunerea. Ea a spus „Invăţătorule" (vers. 16). Nu există nici o stare a minţii în care această confesiune de supunere să fie prea rece. Nu, atunci când sufletul tău arde de focul ceresc, atunci vei spune „sunt robul Tău... Tu mi-ai desfăcut legăturile'' (Psalmi 116:16). Dacă poţi spune „Invăţătorule", dacă simţi că voia Sa este voia ta, atunci te afli într-un loc sfânt şi fericit. Dacă El nu i-ar fi spus „Marie", ea nu i-ar fi răspuns „Rabuni" (loan 20:16). Observă, deci, din toate acestea, cum îi onorează Christos pe cei care II onorează, cât de multă dragoste ne poartă Prea iubitul nostru, cum un singur cuvânt al Său ne poate transforma suspinele în bucurie, cum prezenţa Sa aduce soare în inimile noastre.