Meditații Charles Spurgeon

16

Martie

DIMINEAŢA

Căci sunt un străin înaintea Ta. Psalmi 39:12

Doamne, sunt străin cu Tine, dar nu pentru Tine. Harul Tău a îndepărtat toată înstrăinarea mea. Acum, în tovărăşia Ta, călătoresc prin lumea aceasta păcătoasă ca un peregrin într-o ţară străină. Doamne, Tu eşti un străin în propria ta lume. Oamenii Te uită, Doamne, Te dezonorează, ridică legi noi şi obiceiuri străine, şi nu Te cunosc. Când scumpul Tău Fiu a venit la ai Săi, ai Săi nu L-au primit (Ioan 1:11). „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut" (vers. 10). Nici un Străin nu a fost atât de bănuit cum a fost Fiul Tău iubit de către propriul Său popor. Nu este nici o surpriză, deci, că eu, care trăiesc viaţa lui Isus, sunt un străin aici. Doamne, nu vreau să fiu cetăţean într-o lume în care Isus a fost străin. Mâinile Lui Străpunse au rupt funiile care ţineau sufletul meu legat de pământ, şi acum mă simt străin în propria mea ţară. Printre cei cu care locuiesc, vorbirea mea pare neobişnuită, purtările ciudate și acţiunile stranii. Mă simt atât de stingherit între păcătoşi, încât cred că până şi un barbar s-ar simţi mai bine în lumea civilizată. Dar aceasta este binecuvântarea sorţii mele; sunt străin împreună cu Tine. Tu eşti fratele meu de suferinţă, tovarăşul tncu pelerin. O, ce bucurie să te afli într-o asemenea societate! Inima îmi arde când îmi vorbeşti, şi deşi sunt un străin, sunt de mii de ori mai binecuvântat decât cei care stau pe tronuri sau locuiesc în casele lor confortabile.
Dar eu nu am nici timp, nici loc Patria mea e pretutindeni şi niciunde, Sunt calm şi nu simt grijile deloc In orice greu, de răul lumii El m-ascunde. Mereu în căutarea unei alte lumi Fugim ades de fericirea trecătoare;
Cu El alături, aşteptăm minuni Şi avem bucurii în orice încercare.

SEARA

Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie. Psalmi 19:13

Aceasta era rugăciunea lui David, pe care Dumnezeu 1-a numit „om după inima Mea" (Fapte 13:22). Dacă sfântul David avea nevoie să se roage astfel, cu cât mai multă nevoie avem noi, copii în har! Parcă ar fi spus: „ţine-mă, altfel merg cu capul înainte spre păcat". Firea noastră păcătoasă, ca un cal nărăvaş, este gata s-o ia la fugă oricând. Fie ca harul lui Dumnezeu să-1 ţină în frâu, ca să nu alerge spre pieire. Ce ne-am face fără opreliştile pe care ni le-a pus Domnul în înţelepciunea şi harul Său? Rugăciunea psalmistului se referă la cea mai gravă formă a păcatului — păcatul făcut deliberat şi cu bună ştiinţa. Până şi cel mai sfânt are nevoie să fie „păzit" de păcatele rele. Iată ce avertizare le oferă sfinţilor apostolul Pavel: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli" (Coloseni 3:5). Ce! Au nevoie sfinţii de asemenea avertizări? Da, au. Hainele cele mai albe, nepăzite de harul divin, îşi pătează puritatea cu petele negre ale păcatului. Creştine experimentat, nu te lăuda cu experienţa ta; te vei poticni dacă îţi vei îndepărta privirea de la Cel care „poate să vă păzească de orice cădere" (Iuda 24). Cei cu dragoste fierbinte, credinţă constantă şi speranţe strălucitoare, să nu spună „nu vom păcătui niciodată". Mai bine ar face să strige „nu ne duce în ispită" (Matei 6:13). Chiar în inima celui mai sfânt om există destule paie care să se aprindă în vâlvătăile iadului, dacă Dumnezeu nu stinge scânteile. Cine ar fi visat că dreptul Lot se va îmbăta şi va păcătui? Hazael a spus „dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri atât de mari?" (2 Împăraţi 8:13). Suntem în poziţia de a pune aceeaşi întrebare încrezătoare. Fie ca înţelepciunea divină să ne păzească de nebunia încrederii în noi înşine.