Meditații Charles Spurgeon
11
Martie
DIMINEAŢA
Păcatul... din cale afară de păcătos. Romani 7:13
Fiţi atenţi la gândurile uşuratice ale păcatului. Imediat după convertire, conştiinţa este atât de sensibilă încât ne temem de cel mai mic păcat. Tinerii convertiţi au o timiditate sfântă, care vine din teama de a nu-L ofensa pe Dumnezeu. Dar vai! În curând rodul acestor prime fructe este înlocuit de spinii lumii înconjurătoare. Răsadul sensibil al pietăţii se transformă într-o salcie în viaţa de mai târziu; creşte prea aplecat şi se clatină la orice adiere. Treptat, omul devine familiar cu păcatul. Urechea în care au bubuit tunurile nu va auzi sunetele uşoare. LA început păcatul ne înmărmureşte, dar în curând vom spune „nu-i aşa că e doar unul mic"? Apoi vine unul mai mare, şi încă Unul, până când ajungem să privim păcatul ca pe o mică diversiune. Apoi urmează o presupunere total greşită: „Nu am căzut în păcat de-a binelea. Adevărat, am greşit puţin, dar în ansamblu sunt bine. Poate că am scăpat un cuvânt nesfânt, dar majoritatea conversaţiei a fost consistentă". Astfel scuzăm păcatul. Aruncăm o mantie peste ea şi îi punem nume frumoase. Creştine, ferește-te să priveşti păcatul cu uşurătate. Ia atitudine, altfel vei cădea. Păcatul, un lucru neînsemnat? Nu e o otravă? Cine îi cunoaşte puterea mortală? Păcatul, un lucru mic? Nu vulpile mici strică viile (Cânt. 2:15)? Nu insecta de coral clădeşte o stâncă care sfărâmă vapoarele? Nu securea face să cadă stejarul cel puternic? Nu picăturile de apă distrug piatra? Păcatul, un lucru neînsemnat? A încununat cu spini fruntea Mântuitorului şi i-a străpuns inima! L-a făcut să sufere chinuri, amărăciune şi dureri. Dacă ai putea cântări cel mai uşor păcat pe cântarul universului, ai fugi de el ca de un şarpe şi ai evita cea mai neînsemnată aparenţă a răului. Priveşte păcatul ca pe cel Care L-a crucificat pe Mântuitorul, şi vei vedea că e „din cale afară de păcătos”
Necazurile, ce par fără nădejde.
Adesea sunt trimise de mâna îndurării.
SEARA
Te vor numi „Cetate căutată şi nepăzită". Isaia 62:12
Nemărginitul har al lui Dumnezeu se vede foarte în clar în faptul că nu suntem doar căutaţi, ci căutaţi şi nepărăsiţi. Oamenii caută ceva care s-a pierdut în casă, dar este doar căutare. Pierderea este mai tulburătoare şi căutarea mai perseverentă atunci când lucrul nu este părăsit. Noi am fost amestecaţi cu noroiul. Eram murdari ca un ban de aur căzut într-un canal. Oamenii se adună cu toţii ca să scotocească cu grijă noroiul oribil, şi continuă să caute şi să scormonească până când comoara este găsită. Sau, ca să folosim alt exemplu, eram pierduţi în mulţime. Rătăceam de colo până colo şi, când îndurarea a venit peste noi sub forma Evangheliei, nu ne-a găsit de la început. A trebuit să ne caute şi să ne tot caute fiindcă, ca şi oaia pierdută, eram rătăciţi departe. Ne rătăcisem într-un ţinut străin, şi credeam că nimeni, nici măcar Păstorul cel Bun, nu ne va putea găsi. Slavă harului neînvins: am fost căutaţi şi nepărăsiţi! Bezna nu ne-a putut ascunde; noroiul nu ne-a putut acoperi. Am fost găsiţi şi aduşi acasă. Slava iubirii infinite: Dumnezeu Duhul Sfânt ne-a repus în drepturi! Dacă vieţile unora dintre copiii lui Dumnezeu ar putea fi scrise, ne-ar umple de uimire sfântă. Ciudate şi minunate sunt căile folosite de Dumnezeu în căutarea alor Săi. Binecuvântat să-I fie numele! El nu renunţă la căutare până când cei aleşi nu sunt găsiţi. Ei nu sunt un popor căutat azi şi aruncat mâine. Atotputernicia şi înţelepciunea la un loc nu greşesc niciodată. Vom fi numiţi „cetate căutată şi nepărăsită". Că alţii sunt căutaţi, este un har nemărginit, dar că noi suntem căutaţi este o minune! Nu putem găsi nici un motiv în afară de iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu. Putem doar să ne înălţăm inimile în uimire şi să-L lăudăm pe Domnul fiindcă în seara aceasta ne numim „cetate căutată şi nepărăsită".