Domnul este aproape GBV

Cât de totală a fost căderea omului și separarea lui de Dumnezeu! Domnul îl binecuvântase pe om în mod deplin, însă el i‑a dat crezare lui Satan; diavolul, din invidie, îi sugera că Dumnezeu îl lipsea de cel mai bun dar, ca nu cumva omul să fie ca Dumnezeu. Omul l‑a considerat pe Satan a fi mai bun decât Dumnezeu și a crezut cuvintele lui, care îi șopteau că nicidecum nu va muri dacă ar fi să încalce porunca divină. Lepădând încrederea în Dumnezeu, omul și‑a folosit propria voință pentru a obține fericirea, iar de atunci, toți urmașii săi l‑au urmat pe acest drum.

Cât de perfect L‑a glorificat Domnul Isus pe Dumnezeu (Filipeni 2)! În toate a acționat într‑un fel complet opus: Adam a păcătuit pentru a se înălța pe sine, socotind ca un lucru de apucat să fie ca Dumnezeu, în timp ce Hristos, fiind Dumnezeu, S‑a golit pe Sine și a devenit Om, iar apoi S‑a făcut ascultător – nu neascultător – până la moarte, și încă moarte de cruce!

Cât de zadarnic este să încerci să‑ți ascunzi păcatul atunci când ești în prezența lui Dumnezeu! Adam, care își acoperise goliciunea, Îi spune lui Dumnezeu, atunci când vine în grădină, că era gol. La fel se întâmplă cu toate eforturile noastre de a ne ascunde păcatul sau de a ne făuri propria dreptate. Omul a fugit de Dumnezeu mai înainte ca Dumnezeu, din cauza păcatului, să‑l alunge din prezența Sa. Cunoștința binelui și răului, dobândită într‑o stare de neascultare, ne face să ne fie frică de Dumnezeu, de aceea este nevoie de o lucrare divină și de o dreptate divină pentru a putea sta înaintea Lui.

Lui Adam nu i s‑a făcut nicio promisiune, fiindcă nu poate exista nicio promisiune făcută celui dintâi Adam! Nu există restabilire pentru omul dintâi, nicio posibilitate de a reveni la pomul vieții. Toate acestea sunt în Omul al doilea, în Sămânța femeii. Lui I‑a fost făcută promisiunea că‑l va birui pe Satan (Geneza 3.15).

J. N. Darby