Domnul este aproape GBV

Copiii trebuie să fie ascultători! Familia creștină este cercul în care copiii sunt crescuți în disciplina și în învățătura Domnului. Și, întrucât această relație există și în familiile unde nu se practică un creștinism real, de inimă, obligația ascultării rămâne valabilă și acolo, în toată puterea ei, ca de altfel peste tot unde există copii și părinți. Chiar lumea o recunoaște.

Neascultarea de părinți este una dintre trăsăturile stricăciunii în păgânism (Romani 1.30) și ea se regăsește în stricăciunea care invadează creștinismul (2 Timotei 3.2). Într‑adevăr, în zilele noastre observăm această formă particulară a disprețului general față de autorități, care este precursor al ruinei sociale. Este un motiv în plus, și încă unul foarte puternic, să urmărim ca în familia cu adevărat creștină, unde Domnul Își are locul care I se cuvine, acest principiu al ascultării să fie menținut cu tărie, iar aceasta încă de la vârsta fragedă a copiilor. Voința proprie și independența se manifestă foarte devreme; de aceea, copiii trebuie să învețe ascultarea încă din fragedă pruncie.

În familiile unde există o viață creștină activă, unde membrii familiei se roagă, unde Cuvântul este citit, unde umblarea este cu adevărat potrivită lui Hristos, în despărțire de lume, acolo copilul învață că ascultarea de părinți este impusă de către Domnul. El vede la părinții lui dragostea pentru Hristos și supunerea față de Cuvântul Lui și, de asemenea, înțelege și respectă autoritatea divină care îi spune: „Copii, ascultați de părinții voștri în toate“. Și, la rândul lui, el dorește să facă ce este plăcut Domnului. Aceasta este adevărata podoabă a copilului. În această privință avem exemplul suprem al Domnului Isus care, la întoarcerea de la Ierusalim la Nazaret, a fost supus lui Iosif și Mariei, deși era Fiul lui Dumnezeu (Luca 2.51). Ferice de acești copii care umblă în ascultare! Este o pregătire folositoare pentru tot restul vieții lor.

H. Rossier