Domnul este aproape GBV

Epistola a treia a lui Ioan vorbește și ea mult despre adevăr și dragoste, însă pune accentul îndeosebi pe dragoste, ca fiind însoțitoarea necesară adevărului. Apăruse în acel timp o altă formă a răului: un om pretindea că acționează pentru adevăr și îi dădea pe unii afară din adunare, fiind împotrivitor chiar și față de apostolul Ioan. Dacă dragostea pentru sfinții lui Dumnezeu este ignorată în felul acesta, atunci nicio cerință a „adevărului“ nu poate rămâne în picioare. Adevărul și dragostea trebuie să stea împreună, completându-se reciproc, căci ele formează chiar natura lui Dumnezeu.

Gaiu, cel căruia Ioan îi scrie, avea prosperitate sufletească, iar Ioan își exprimă dorința ca și sănătatea sa trupească să prospere în același fel. Poate că Gaiu nu avea o constituție fizică robustă, însă umbla în adevăr, iar grija lui plină de credincioșie și dragostea lui față de cei care erau în lucrarea Domnului erau mult apreciate.

„Străinii“ menționați în versetul 5 sunt cu totul diferiți de „înșelătorii“ din 2 Ioan. Acești străini erau frați pe care Gaiu nu-i cunoștea, dar care se devotaseră în întregime lucrării lui Hristos, fără să ia nimic de la cei dintre națiuni – de la cei nemântuiți. La fel cum înșelătorii trebuiau refuzați, în aceeași măsură slujitorii adevărați ai lui Hristos trebuiau primiți.

Dacă luăm seama cum se cuvine la această epistolă, vom cultiva o afecțiune caldă și evlavioasă, în deplin echilibru cu adevărul. Apostolul din nou scria cu intenția de a merge acolo în curând.

L. M. Grant