Domnul este aproape GBV
Noi suntem lucrarea Sa, creați în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele.
Efeseni 2.10
Noi suntem creați „pentru fapte bune“, în care Dumnezeu a rânduit mai dinainte că trebuie să umblăm. Iacov, în capitolul doi al epistolei sale, nu vorbește despre fapte bune, ci despre fapte ale credinței; acestea sunt fapte izvorâte din credință și animate de ea; prin urmare, ele sunt fapte manifestate înaintea ochilor oamenilor. Aici avem fapte bune; acestea sunt fapte care exprimă bunătatea lui Dumnezeu. Fiind lucrarea lui Dumnezeu și fiind creați de El în Hristos Isus, avem capacitatea lăuntrică de a face fapte de un asemenea caracter măreț, iar nouă ne revine obligația de a le împlini. Aceste fapte bune au fost împlinite de Hristos în mod suprem și perfect, iar ca unii care suntem creați în El, suntem chemați să umblăm în ele – fapte de același ordin, deși, bineînțeles, nu în aceeași măsură în care a făcut-o El.
Ceea ce găsim în Efeseni 4.21-24 și în Coloseni 3.10 este în acord cu aceasta. Primul pasaj este în acord cu ultimul: „V-ați dezbrăcat […] fiind înnoiți […] și v-ați îmbrăcat“; în ambele pasaje, marea schimbare este privită ca fiind împlinită în orice credincios. Înainte am aparținut vechii rase de oameni și am purtat caracterul ei corupt; acum aparținem noii rase de oameni și purtăm caracterul ei marcat de sfințenie, de dreptate și de adevăr. Această schimbare nu este doar exterioară, deoarece chiar și duhul minții noastre este înnoit. Pasajul din Coloseni îl confirmă pe acesta, deși are anumite diferențe distinctive. Cel de aici vorbește, de asemenea, despre omul cel nou ca fiind creat.
Deoarece ne-am îmbrăcat cu acest caracter nou, trebuie să ne comportăm așa cum suntem îndemnați în aceste pasaje. Lucrurile care trebuie îndepărtate cu totul și lucrurile care trebuie cultivate sunt determinate în întregime de caracterul pe care îl purtăm prin actul noi creații a lui Dumnezeu.
F. B. Hole