Domnul este aproape GBV

După ce Abel a fost ucis, s-a născut Set. El l-a numit Enos pe fiul său, care înseamnă „slab“ sau „muritor“. Conștiența propriei slăbiciuni și a nevoii de dependență îi conduce pe cei credincioși către rugăciune – „Atunci au început oamenii să cheme numele Domnului“ (Geneza 4.26). Istoria descendenților lui Cain este însă cu totul diferită – mândria și încrederea în sine au dominat viața lor în această lume. Ei și-au zidit cetăți și și-au mărit posesiunile fără să caute voia lui Dumnezeu (versetele 17-22).

Cu toții suntem în pericol de a ne strădui să ne facem viața cât mai plăcută în această lume în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut sărac și n-a avut niciun loc în care să-Și plece capul (Matei 8.20). Pot fi astfel de lucruri compatibile? În timpul în care trăim, cu doar câteva clickuri putem cheltui o grămadă de bani, cumpărând lucruri atractive, care să ne facă viața mai ușoară, fără să ne întrebăm mai întâi dacă este voia lui Dumnezeu să facem acest lucru. Nu căutăm voia lui Dumnezeu, ci dorim să ne potrivim stilului de viață al lumii acesteia. Primul pas către schimbare este să recunoaștem acest lucru. „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia“ (Romani 12.2). Iată un punct sensibil al societății noastre consumeriste.

După patru mii de ani de istorie a omului, Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ și a trăit, sau Și-a făcut cortul, printre oameni (Ioan 1.14). În timp ce toți se duceau seara la casele lor, El Se ducea pe muntele Măslinilor (Ioan 8.1). Acolo Și-a petrecut multe nopți Străinul ceresc, în timp ce ziua slujea cu devotament poporului. El n-a avut absolut nicio intenție de a acumula proprietăți în această lume. Dimpotrivă, a trăit o viață foarte modestă, însă a fost întotdeauna pe deplin satisfăcut, fiindcă Îl avea pe Dumnezeul Său ca parte de moștenire (Psalmul 16.6).

Când i-a hrănit pe cei patru mii de oameni, Domnul a mulțumit pentru cele șapte pâini și pentru cei câțiva peștișori care fuseseră aduși înaintea Lui (Marcu 8.6,7). În timp ce a oferit hrană cu generozitate și din belșug, El a avut grijă în același timp ca nimic să nu se piardă și le-a cerut ucenicilor Săi să strângă toate fărâmele rămase (Ioan 6.12).

P. Svetlik