Domnul este aproape GBV
Întregii plinătăți a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El și, prin El, să împace toate față de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El.
Coloseni 1.19,20
Din cauza păcatului, creația era pângărită, îndepărtată de Dumnezeu, în afara oricărei relații cu El, cu plinătatea. Dar i-a plăcut plinătății Dumnezeirii, aceasta a fost buna ei plăcere, să împace toate lucrurile cu ea însăși, să reapropie de ea toate lucrurile, să repună toate lucrurile în relație imediată cu Dumnezeu, după ce le-a făcut potrivite pentru aceasta. Împăcarea aceasta are loc pe temeiul lucrării împlinite de Hristos la cruce: „Făcând pace prin sângele crucii Lui“.
Trebuie să remarcăm foarte clar că temelia a fost pusă, pacea a fost făcută, în virtutea jertfei oferite la cruce; așa cum se spune în altă parte: „Dar acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desființarea păcatului prin jertfa Sa“ (Evrei 9.26), iar în altă parte: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!“ (Ioan 1.29). Dar puterea divină nu a intervenit încă pentru punerea în practică a efectului acestei împăcări a tuturor lucrurilor din ceruri și de pe pământ, pentru introducerea acestui nou regim, în care totul va fi repus în ordine, în care cerurile și pământul, eliberate de prezența și de puterea răului, se vor bucura de relația lor cu Dumnezeu și de binecuvântările care rezultă din această relație, în care toate lucrurile vor fi făcute curate pentru Dumnezeu, potrivit întregii valori a jertfei lui Hristos.
O primă manifestare a acestei împăcări va avea loc în Mileniu, atunci când se va împlini acest cuvânt: „Bunătatea și adevărul s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat. Adevărul va răsări din pământ și dreptatea va privi din ceruri“ (Psalmul 85.10-13). Orice manifestare a răului va fi reprimată, dar, când vor fi întemeiate noile ceruri și noul pământ, în care va locui dreptatea (2 Petru 3.13; Apocalipsa 21.1-5), atunci răul va fi stârpit cu desăvârșire și împăcarea își va face efectul pe deplin. Este ceea ce și noi așteptăm, potrivit promisiunii Sale (2 Petru 3.13).
H. Rossier