Domnul este aproape GBV
Când au ieșit deci la mal, au văzut acolo jăratic și pește pus deasupra și pâine.
Ioan 21.9
Deja ucenicii înțeleseseră că eforturile pe care le depuneau pentru a îngriji de nevoile proprii erau fără rod; acum, ajungând la țărm, descoperă că ele au fost de-a dreptul inutile. Pentru că ei găsesc un foc deja aprins, la care să se încălzească, și, de asemenea, pește și pâine, cu care să se hrănească. Mai mult, nu doar că acolo este hrană pregătită, dar este și o invitație pentru a lua parte la masă. Ei nu sunt întâmpinați cu vreun cuvânt de mustrare pentru că s-au întors la activitățile de mai înainte, ci cu un cuvânt de dragoste, care le spune: „Veniți, mâncați!“.
Ba mai mult, Domnul înviat din glorie Își așteaptă ucenicii obosiți și descurajați. Ca în zilele cărnii Lui, El era în mijlocul lor ca Cel care slujea; la fel, în zilele învierii Lui, El încă slujește sărmanilor Săi ucenici falimentari. Prin urmare, citim: „Isus a venit și a luat pâinea și le-a dat, la fel și peștele“. Nu există vreun lucru care să îi aibă în vedere pe ai Săi și care să fie mai prejos de grija și de preocuparea Sa tandră. Minunat Mântuitor! În zilele cărnii Lui, El ne-a spălat picioarele; în ziua cea mare, de la cruce, El ne-a spălat păcatele în sângele Lui prețios; în ziua absenței Lui, El îngrijește de nevoile noastre; iar când ziua gloriei va veni, El ne va cere să ne așezăm și ne va sluji (Luca 12.37).
Pentru că în această scenă minunată nu este niciun cuvânt de mustrare, putem oare trage concluzia că Domnul este indiferent față de abaterile noastre? În timp ce jăraticul, peștele și pâinea reprezintă cele mai mișcătoare mărturii despre faptul că El nu este indiferent față de cele mai mărunte nevoi pe care le avem, scena care urmează arată în modul cel mai clar că El nu este indiferent față de falimentul și față de abaterile noastre. Prin faptul că El S-a îngrijit de foc și de pește vedem grija tandră a Domnului față de trupurile noastre; prin lucrările față de preaiubitul Său slujitor, Petru, vedem dragostea Sa cea mai profundă față de sufletele noastre. Trei lucruri sunt prezentate în mod proeminent înaintea noastră: în primul rând, felul în care Domnul ne cercetează inimile pentru a ne arăta rădăcina abaterilor noastre; în al doilea rând, felul mișcător în care El restabilește inimile pentru comuniunea cu Sine Însuși; iar în al treilea rând, după ce ne-a restabilit, harul minunat pe care îl putem folosi din nou în slujba Sa binecuvântată, în ciuda abaterilor și a falimentului nostru.
H. Smith