Domnul este aproape GBV
În zilele când judecau judecătorii a fost o foamete în țară. Și un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască temporar în câmpiile Moabului, el și soția sa și cei doi fii ai săi. Și numele omului era Elimelec, și numele soției sale, Naomi.
Rut 1.1,2
De ce s-au dus de fapt Elimelec și Naomi în Moab? Pentru că în acele vremuri, când greutățile deveneau tot mai mari, iar vecinii nu-i puteau ajuta, credința lor nu s-a putut ridica deasupra împrejurărilor. Dar lucrul acesta nu se poate spune doar despre ei. Ce mulți sunt cei care, deși mântuiți prin credință, nu sunt în stare să umble prin credință în vremea încercării și a greutăților! Ce mulți sunt cei care se încred în Dumnezeu pentru mântuire, dar nu și pentru problemele mici sau mari ale familiilor lor! A încetat oare El să existe? N-a zis El: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi“?
Ce mare este necunoașterea noastră! Pierdem chiar ceea ce am cunoscut odată, când ne abatem privirea și Îl uităm pe adevăratul Răscumpărător și când inimile noastre doresc lucrurile lumii! Elimelec avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, așa cum avem și noi. Poate că în Moab se găsea hrană, dar să nu uităm că viața, suflarea și toate lucrurile sunt în mâna Domnului. Să-L părăsești pe El, să pierzi viața și suflarea, în căutare de hrană, este mai mult decât nebunie.
Elimelec s-a întors de la izvorul vieții și a găsit că paharul pe care singur și-l preparase era umplut cu moarte, cu o moarte nefericită, așa cum ar fi experimentat și Iona fără intervenția lui Dumnezeu în har. Este cea mai mare nebunie pentru noi să socotim că mergem în părtășie cu Dumnezeu, dar să ne alegem propriile căi și să nu ținem cont de sfaturile Lui! „Nu vă înșelați! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit!“ (Galateni 6.7).
Ce deosebire putem vedea când privim la Domnul Isus! El era flămând și Satan voia să-L scoată din starea Lui de dependență de Tatăl, făcându-L să Se manifeste independent, prin prefacerea pietrelor în pâini. Dar Domnul i-a răspuns: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4.4; Deuteronom 8.3).
H. L. Heijkoop