Domnul este aproape GBV

Și cine este acela care vă va face rău, dacă sunteți imitatori ai binelui? Dar chiar dacă ați suferi pentru dreptate, ferice de voi! «Dar nu vă temeți de ce se tem ei, nici nu vă tulburați, ci sfințiți-L în inimile voastre pe Hristos ca Domn» și fiți întotdeauna gata pentru a da răspuns oricui vă cere socoteală cu privire la speranța care este în voi, dar cu blândețe și cu teamă, având o conștiință bună, pentru ca, în ceea ce vorbesc împotriva voastră ca de niște răufăcători, să fie dați de rușine cei care defăimează purtarea voastră bună în Hristos.

1 Petru 3.13-16

A-L urma pe Hristos aici, pe pământ, este gândul care l-a însoțit pe apostolul Petru – pe acest scump slujitor al lui Dumnezeu – de-a lungul întregii sale vieți de slujire. Nu-i spusese oare Domnul, înainte de a pleca: „Tu urmează-Mă“ (Ioan 21.22)? Și cât de potrivit este acest îndemn într-o epistolă unde cel credincios este privit ca străin și călător pe acest pământ! Hristos este „Cel care este bun“; cine ne-ar putea face rău dacă Îl imităm pe El? Dar, de fapt, El este Cel care a suferit și a suferit pentru dreptate; în absența absolută a păcatului, El a suferit pentru a menține caracterul lui Dumnezeu înaintea unei lumi nedrepte.

Dacă trebuie să urmăm acest drum, de ce să ne plângem? Este drumul lui Hristos; să ne socotim fericiți pentru acest lucru! Este oare cazul să ne temem? Nicidecum! N-a spus oare profetul Isaia: „Nu vă speriați de teama lui, nici nu vă înfricoșați. Pe Domnul Oștirilor, pe El să-L sfințiți“ (Isaia 8.12,13)? Dumnezeu este cu noi, iar ei vor fi zdrobiți. Secretul meu stă în faptul că El este singura mea resursă. Această atitudine (versetul 15) îmi dă libertatea de a răspunde tuturor celor care îmi cer socoteală cu privire la speranța mea, dar trebuie să fac acest lucru „cu blândețe și cu teamă“. Față de această lume ostilă nu trebuie să adopt o poziție agresivă. De multe ori, o astfel de poziție este adoptată de către cei care cunosc adevărul, dar nu se cunosc pe ei înșiși. Lumea îi socotește orgolioși, și nu fără motiv; această atitudine nu se potrivește unui slujitor. Mai mult, în versetul 14 ni se spune că nu trebuie să ne temem de ce se tem ei, dar prin cuvintele și prin întreaga noastră comportare trebuie să dovedim că ne temem de Dumnezeu.

H. Rossier