Domnul este aproape GBV
Adam a cunoscut din nou pe soția sa; și ea a născut un fiu și i-a pus numele Set, „pentru că“, a spus ea, „Dumnezeu mi-a rânduit o altă sămânță în locul lui Abel; pentru că l-a ucis Cain“.
Geneza 4.25
Când s-a născut Set, Adam și Eva nu l-au mai privit ca pe unul pe care îl dobândiseră de la Domnul, ci ca pe unul care fusese rânduit familiei lor. Eva a spus: „Dumnezeu mi-a rânduit o altă sămânță în locul lui Abel; pentru că l-a ucis Cain“ (Geneza 4.25). Dumnezeu dorește ca, în căminul creștin, copiii să fie priviți ca unii pe care Domnul i-a rânduit în mod specific pentru a fi acolo. Domnul spune că sunt ai Lui, dar că i-a așezat în căminele noastre. Dacă îi privim pe copiii noștri în felul acesta, îi vom crește într-un fel foarte diferit de modul în care îi creștem când îi vedem ca fiind dobândiți de la Domnul.
Set a avut un fiu numit Enos. Citim că „atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului“. Aici avem rezultatul pe care Domnul l-a intenționat atunci când noi ne privim copiii ca rânduiți de Domnul în căminul nostru.
Să presupunem că regele țării ar veni la mine și mi-ar spune că, din toate grădinile din lume, el a ales grădina mea, în care să pună șase dintre plantele lui, ca eu să am grijă de ele și să le cresc. Credeți că eu aș zice în sinea mea: «Ei bine, câtă vreme le ud când și când, totul va fi în regulă. Nu contează așa de mult să aibă pământ îngrășat sau temperatura potrivită. Și nu contează dacă în apă ar fi vreo picătură de otravă – nu poate fi ceva atât de rău»? Sunt sigur că n-aș gândi deloc așa!
Dumnezeu a rânduit multe plante în grădinile noastre. Din toate grădinile din această lume, el a ales grădina ta în care să le planteze. Iar acum El te socotește responsabil cu privire la cum sunt crescute aceste plante. Este o diferență între a spune: «Am dobândit acest copilaș de la Domnul, el este al meu și pot să-l cresc cum vreau» și a spune: «Îl privesc ca pe unul pe care Domnul l-a pus în grădina mea, pe care l-a rânduit în familia mea, iar eu am responsabilitatea de a-l crește pentru El».
J. Brereton