Domnul este aproape GBV
Nu voi mai fi cu voi, dacă nu veți nimici ce este dat nimicirii din mijlocul vostru.
Iosua 7.12
Acest lucru este foarte solemn și de natură să ne cerceteze adânc. El trebuie să aibă un ecou puternic în urechile noastre și să prezinte o lecție sfântă pentru inimile noastre. Așa cum vedem în întâmplarea din Iosua 7, erau sute de mii de oameni în tabăra lui Israel care nu știau nimic, așa cum nu știa nici Iosua, despre păcatul lui Acan. Și totuși, declarația lui Dumnezeu a fost: „Israel a păcătuit … au călcat legământul Meu … au luat din ceea ce era dat nimicirii … au furat … au ascuns … au pus între lucrurile lor“.
De ce Se exprimă Domnul astfel? Fiindcă adunarea lui Israel era una. Prezența lui Dumnezeu în mijlocul congregației o făcea să fie una, iar aceasta era de o așa manieră, încât păcatul unuia era păcatul tuturor. „Puțin aluat dospește toată plămădeala.“ Rațiunea omenească poate respinge acest adevăr, așa cum face cu oricare alt adevăr care trece dincolo de sfera ei îngustă. Însă, pentru că Dumnezeu l-a rostit, acest lucru este suficient pentru orice credincios. Nu se cuvine deloc să întrebăm «De ce?» sau «Cum?». Mărturia lui Dumnezeu stabilește orice lucru, iar noi nu trebuie decât să credem și să ascultăm. Ne este de ajuns să știm că prezența lui Dumnezeu necesită sfințenie, curăție și judecare a răului. Să nu uităm niciodată acest lucru! Nu este vorba de principiul pe drept respins de către orice inimă smerită: „Dă-te la o parte, căci sunt mai sfânt decât tine!“. Nu, ci totul se bazează doar pe temeiul a ceea ce Dumnezeu este – „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt“. Dumnezeu nu poate aproba, prin prezența Sa, nelegiuirea nejudecată.
Cum ar fi putut da El biruință împotriva cetății Ai, câtă vreme Acan se afla în tabără? Imposibil! O biruință, într-o asemenea împrejurare, ar fi însemnat o dezonoare adusă lui Dumnezeu și totodată cel mai rău lucru care i s-ar fi putut întâmpla lui Israel. Dumnezeu nu putea îngădui așa ceva! Israel trebuia să fie adus sub disciplină, trebuia să fie umilit și zdrobit. Trebuia să fie adus în valea Acor, în locul tulburării, căci doar acolo i se putea deschide „o ușă a speranței“, după ce răul pătrunsese în mijlocul lui.
C. H. Mackintosh