Domnul este aproape GBV

Chemarea de care avem parte este cu totul prin har, așa cum apostolul Pavel ne spune în Romani 4.4,5: „Celui care lucrează, plata nu i se socotește ca har, ci ca datorie; dar celui care nu lucrează, ci crede în Cel care-l îndreptățește pe cel neevlavios, credința i se socotește ca dreptate“. Cu alte cuvinte, dacă mântuirea – sau orice altceva – este primită pe baza faptelor și a eforturilor depuse, aceasta nu este har, ci doar primirea unei răsplăți cuvenite pentru faptele noastre. Dar, dacă în mod simplu credem în Dumnezeu, Care îi îndreptățește pe cei nelegiuiți, această îndreptățire nu este răsplata pentru faptele noastre, ci în întregime rodul harului. „Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efeseni 2.8,9).

Vedem din nou că mântuirea nu este rezultatul faptelor noastre, nici al meritelor noastre, ci este prin chemarea harului lui Dumnezeu. În versetul citat din Galateni vedem că acest lucru s-a adeverit în cazul apostolului Pavel. Domnul l-a întâlnit în mod direct pe drumul Damascului. Unii dintre noi am avut marele privilegiu de a fi crescuți într-un cămin creștin și de a fi fost mântuiți de la o vârstă fragedă. Alții au trăit o viață de răzvrătire și de împotrivire față de Dumnezeu, înainte de a fi fost chemați. Iar experiența altora poate că a fost undeva între aceste două puncte. Dumnezeul creator, care face ca fiecare fulg de zăpadă să fie unic, face și ca invitația Sa la mântuire să fie unică pentru fiecare păcătos în parte. Însă, oricare ar fi felul în care fiecare păcătos este chemat, această chemare este întotdeauna doar prin har.

K. Quartell