Domnul este aproape GBV

Isus a luat pâinile și, mulțumind, a împărțit celor care ședeau; și, la fel, din peștișori, cât au vrut.

Ioan 6.11

Atât Domnul cât și ucenicii au văzut nevoia fizică a mulțimii și au fost cuprinși de milă. Domnul i-a întrebat pe ucenicii Săi cum avea să fie hrănită o mulțime atât de mare de oameni. Ucenicii și-au recunoscut incapacitatea de a face acest lucru, însă Domnul putea hrăni mulțimea. Ucenicii au căutat resurse care ar fi putut fi folosite și au adus la Domnul ceea ce au găsit. El a luat ceea ce se găsise și, după ce a mulțumit pentru această hrană, le-a dat-o ucenicilor, care, la rândul lor, au împărțit-o mulțimii – și toți au mâncat și s-au săturat.

Există și astăzi aceeași nevoie de hrană, iar Singurul care poate potoli foamea spirituală este Domnul. Însă El folosește instrumente pentru această lucrare, de aceea înțelegem că avem nevoie să fim gata de a sluji cu ceea ce Domnul ne-a încredințat. Însă trebuie să facem efortul de a găsi ceea ce avem la dispoziție, după care, prin binecuvântarea Domnului, putem împărți altora. Este nevoie să fim sârguincioși, să ne rugăm, să căutăm binecuvântarea Domnului, să fim dependenți de El și să dăm mai departe ceea ce El ne-a dat.

Dacă recunoaștem nevoia „mulțimii“ și nu ne facem partea, trebuie să ne întrebăm cât de mult stăm în prezența Domnului, pentru a primi ceva de la El, astfel încât să dăm altora ceea ce El ne-a încredințat. Cât de mult ne rugăm cu toții, frați sau surori, tineri sau bătrâni, pentru predicarea Cuvântului? Sau venim cu inimi și cu mâini goale, fără să avem nimic de împărtășit, ci doar așteptând ca alții să ne hrănească? Să ne rugăm pentru Cuvântul predicat și să fim gata să fim folosiți în ceea ce Domnul dorește!

A. Blok