Domnul este aproape GBV

În zilele de după potop, când oamenii au fost răspândiți pe întreg pământul ca urmare a îngâmfării lor, și când ei, uitându-L tot mai mult pe Dumnezeu, s-au dedat celei mai rușinoase idolatrii, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam de pe celălalt mal al Eufratului, unde și el slujea altor dumnezei împreună cu părinții săi, și l-a adus în țara pe care voia să i-o dea lui și seminței sale. Ajuns în Canaan, Avraam a devenit tatăl familiei, căreia urmau să-i aparțină după carne făgăduințele lui Dumnezeu, făgăduințe care mai apoi aveau să fie îndreptate în mod minunat, prin harul descoperit în Hristos, către întreaga sa sămânță.

După cum Adam a fost tatăl neamului omenesc păcătos, tot așa Avraam a devenit tatăl seminței lui Dumnezeu în lume, adică mai întâi al lui Israel și apoi, în sens mai larg, al tuturor celor binecuvântați în el și împreună cu el. În Avraam, Dumnezeu a lăsat pentru prima dată să iasă la lumină adevărurile prețioase despre alegere, despre făgăduințe și despre chemare. Mai întâi, acestea au fost către el personal, iar apoi și în el, ca întâi-născut din viitoarea „plămădeală“, ca rădăcină a pomului făgăduințelor. Avraam a fost deopotrivă rod și rădăcină. Sămânța pomului, sau „ramurile firești“, după cum le numește apostolul, acestea sunt Israel.

Acum, unele dintre aceste ramuri au fost tăiate, iar în locul lor au fost altoite altele. Dar pomul ca atare, terenul originar al făgăduințelor date lui Avraam, nu suferă nicio schimbare; el rămâne și, odată cu el, grăsimea sa. Când Pavel vorbește aici despre o „taină“ (versetul 25), aceasta nu are legătură cu „taina lui Hristos – care în alte generații n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor“ (vedeți Efeseni 3). Taina descoperită apostolilor și profeților Noului Testament, și încredințată în mod deosebit spre administrare apostolului Pavel, trebuie diferențiată de imaginea măslinului prezentată aici – altminteri, confuzia este inevitabilă.

R. Brockhaus