Domnul este aproape GBV

Îl vedem aici pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care cunoaște totul și are toată puterea în cer și pe pământ, smerindu-Se pe Sine Însuși. Petru a micșorat demnitatea Fiului Dumnezeului celui viu, socotind că era necesar ca El să plătească taxa pentru templu. Dar Domnul Isus nu-l mustră pentru această nedreptate, ci, în har, îl ridică la nivelul de libertate al fiilor (Matei 17.26). Domnul nu era obligat să plătească taxa pentru templu, dar El S-a smerit, pentru ca nu cumva să fie o pricină de poticnire pentru cineva. La fel trebuie să facem și noi, dacă vrem să călcăm pe urmele Domnului nostru scump, care este Capul Adunării (Efeseni 1.23; Coloseni 1.18). Domnul i-a spus lui Petru: „Ca să nu-i facem să se poticnească“ (versetul 27). Îl vedem aici pe Domnul slavei, Singurul care are putere peste toate, chiar și peste peștii mării, plătind taxa pentru templu, pe care nu era dator s-o plătească. Acest adevăr trebuie să fie un exemplu și pentru noi, să ne facă să renunțăm la drepturile noastre și, în dragoste, să nu dăm altora niciun prilej de poticnire. Primul principiu pe care-l învățăm aici este să renunțăm la drepturile noastre. Chemarea noastră este să ne smerim și să ne supunem, ca să nu dăm prilej de poticnire.

La începutul capitolului 18, ucenicii întreabă cine este cel mai mare în Împărăția cerurilor. Domnul răspunde că mai întâi trebuie să devenim mici. Cel mai mare este Domnul, care S-a smerit așa de mult, coborând în locurile cele mai de jos, după care a fost înălțat nespus de mult. Nu putem intra în Împărăția cerurilor dacă nu ne smerim (versetul 3). În versetul 6 vedem cât de serios tratează Domnul pricinile de poticnire (supărările cauzate cuiva). Aici inima Sa (nu numai slava Sa) este legată de unul din acești micuți care cred în El. Atât de mult i-a prețuit, încât Și-a dat viața pentru ei.

H. L. Heijkoop