Dintre leviţi, unii aveau în grijă vistieriile casei Domnului şi vistieriile lucrurilor dedi­ca­te. Unul dintre ei, Şebuel, „supraveghetor peste vis­tierii“, era descendent al lui Moise. Suntem oare siguri că şi nouă ni s-au încre­dinţat multe co­mori? Cea mai mare dintre ele nu este alta decât Cuvântul lui Dumnezeu. Bogăţiile lui sunt inepui­zabile. Care este importanţa pe care o acordăm Bibliei noastre? O socotim a fi cu adevărat o comoară?

„Lucrul bun încredinţat ţie, pă­strează-l“, îi re­comandă Pavel tână­ru­lui Timotei (2 Ti­motei 1.14). Iar în prima sa epistolă, după ce a pus în antiteză bogăţiile deşerte din veacul de acum cu comoara strânsă ca o temelie pentru viitor, apostolul îl îndeamnă pe tânărul ucenic: „Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat! ...“ (1 Ti­motei 6.19-20). Fie­ca­re dintre noi să citească din nou acest v. 20, punându-şi numele său în lo­cul celui al lui Timotei.

Alţi leviţi sunt numiţi în v. 29-32. Ei erau supra­ve­ghetori, judecători, administratori. Puşi acolo pentru a face„toa­te treburile lui Dumnezeu“ (v. 30, 32; vezi şi 2 Cronici 19.11), ei ne fac să ne gândim la Cel care, încă din copilărie, S-a aflat întâi şi mai presus de orice „în cele ale Tatălui“ Său (Luca 2.49).