Isaia
7.1‑25

După ce a răspuns chemării lui Dumnezeu, se pare că Isaia a trebuit să mai aştepte timp lung până să‑şi înceapă slujba în public (cel puţin şaisprezece ani, cât a durat domnia lui Iotam). Dacă şi noi avem de trecut printr‑o astfel de şcoală a răbdării, să nu ne descurajăm. Să‑L lăsăm pe Domnul să aleagă El momentul potrivit şi modul în care doreşte să ne folosească. Singura noastră responsabilitate este să fim disponibili şi ascultători (comp. cu Matei 8.9).

Cel dintâi împărat la care este trimis Isaia este cel al lui Iuda, răutăciosul Ahaz, într‑un ceas de cumpănă pentru micul regat. Acesta era ameninţat nu numai de Reţin, împăratul Siriei, ci, mai trist, şi de Pecah, împăratul lui Israel. Folosindu‑se de aceştia, Satan căuta să răstoarne tronul lui David şi astfel să se împotrivească domniei lui Mesia cel promis. Însă profetul este purtătorul unor veşti bune: cei doi asediatori nu‑şi vor putea împlini planurile lor rele. Apoi Ahaz este invitat să audă o revelaţie pe cât de măreaţă, pe atât de glorioasă: este cea a naşterii lui Emanuel. Acesta va aduce mântuire casei lui David, lui Israel şi întregii lumi. Ce frumoasă semnificaţie are numele Emanuel: „Dumnezeu cu noi“ (Matei 1.23)! Îl întâlnim aici ca pe cea dintâi rază de lumină proiectată de făclia profetică în mijlocul adâncului întuneric moral (2 Petru 1.19).