16

Decembrie

Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a Iui Israel? Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe cari le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor. Fapte 7.42-43

Ce serioasă ameninţare a trebuit să spună poporului Israel proorocul Amos (cap. 5) şi în acelaşi timp să le prorocească judecata: „Vă voi duce în robie dincolo de Damasc." Canaan a fost locuinţa prezisă şi rânduită de Dumnezeu pentru ei. Pe calea prin pustie până acolo, poporul acesta răscumpărat prin sânge din robia Egiptului trebuia să ducă chivotul tot drumul. Prezenţa chivotului în mijlocul lor le dădea putere şi îi sfinţea. Dar când neglijau aceasta totul era pierdut. Şi acolo s-a ajuns cu acest popor. Ei s-au alipit de idoli străini şi aceasta a fost o înjosire a chivotului. Ce judecată serioasă!
Şi pentru noi care avem o chemare cerească aceasta este o avertizare serioasă. Chivotul care este în mijlocul nostru ţinut în toată slava şi cinstea, care merge cu noi în pustia acestei lumi, este NUMELE FIULUI LUI DUMNEZEU. Cu toată râvna sfântă să cinstim acest Nume îndeosebi în aceste zile din urmă. Nu mai este loc de discuţii contradictorii, ci e necesară o distanţare hotărâtă de tot ce nu este după gândul Său. Ioan spune în epistola sa: „Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Cristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit. Căci cine-i zice: Bun venit se face părtaş faptelor lui rele" (2 Ioan 9-11). Numele Său este Acel Nume: „pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile" care la început era la Dumnezeu şi care era Dumnezeu. Să reţinem acest lucru!