15

Aprilie

DIMINEAŢA

Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit? Psalmi 22:1

Priviţi-L pe Mântuitorul în adâncurile durerii. Nici un alt loc nu este mai plin de durere decât Calvarul, şi nici un alt moment atât de sfâşietor ca cel în care Christos strigă „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?" In momentul acesta, slăbiciunea fizică se uneşte cu tortura mentală a ruşinii şi infamiei la care era supus. Agonia spirituală cauzată de lipsa prezenţei Tatălui întrecea orice limită, şi durerea devenise insuportabilă. Era cel mai întunecat ceas al groazei. Coborâse acum în fundul abisului suferinţei. Nici un om nu poate înţelege pe deplin aceste cuvinte. Unii dintre ei cred că avem dreptul să strigăm uneori „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?" întradevăr, sunt vremuri în care zâmbetul Tatălui este eclipsat de nori şi întuneric, dar atunci trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. In cazul nostru, este o părăsire iluzorie; în cazul lui Christos a fost o părăsire reală. Noi suferim când simţim că dragostea Tatălui ne este retrasă pentru puţin timp; dar cine poate spune cât de adâncă a fost agonia Fiului, în momentul în care Tatăl şi-a întors faţa de la El? In cazul nostru, strigătul este cauzat adesea de necredinţă.
In cazul Său, era urmarea unui fapt îngrozitor, fiindcă Dumnezeu îşi întorsese într-adevăr faţa de la El. O, suflet sărman care ai trăit odinioară în prezenţa Domnului, dar acum te-ai cufundat în întuneric, aminteşte-ţi că El nu te-a părăsit cu adevărat. Dumnezeul care se ascunde în nor este tot Dumnezeul nostru, şi ne iubeşte la fel de mult şi atunci când se învăluie în toată strălucirea harului. Dar de vreme ce gândul că Dumnezeu ne-a părăsit ne cufundă într-o asemenea suferinţă, cum credeţi că a fost sufletul Mântuitorului când a strigat „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?"

SEARA

Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci. Psalmi 28:9

Poporul lui Dumnezeu are nevoie să fíe sprijinit. Ei sunt şovăielnici prin însăşi natura lor. Nu au aripi, şi dacă au, sunt ca porumbeii domestici, care stau lângă mâncare; au nevoie de har divin ca să-i facă să urce pe aripile argintii acoperite cu pene aurite. Prin natura ei „scânteia se naşte ca să zboare" (Iov 5:7), dar sufletele păcătoase ale oamenilor sunt legate de pământ. O, Doamne, „,fii sprijinitorul lor în veci”! David însuşi spunea „la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul" (Psalmi 25:1), şi din strigătul acesta răzbate nevoia ca şi sufletele altor oameni să fie ridicate. Când ceri binecuvântări pentru tine, nu uita să ceri şi pentru alţii. Sunt trei domenii în care poporul lui Dumnezeu are nevoie să fie înălţat. In primul rând, au nevoie să fie înălţaţi în caracter. Ridică-i, Doamne; nu permite poporului Tău să fie asemeni lumii. Lumea zace în mrejele răului; nu-i lăsa să fie ţinuţi şi ei acolo. Lumea caută argint şi aur, plăceri şi pofte; înalţă-ţi poporul mai presus de acestea, Doamne. Ţine-i deoparte de „gunoaiele" acestei lumi, şi nu-i lăsa să se transforme în „scormonitori", cum îi numeşte John Bunyan pe cei care aleargă mereu după aur. Inalţă-le inimile spre Domnul lor şi spre moştenirea lor cerească. In al doilea rând, sprijineşte-i în timpul conflictelor. O Doamne, dă-le biruinţa când par gata să se prăbuşească în bătălie. Dacă sunt sub călcâiul duşmanului, ajută-i să prindă sabia Duhului şi să se elibereze. Doamne, sprijineşte sufletul copiilor Tăi în ziua bătăliei. Nu-i lăsa să jelească în praf. Nu îngădui vrăjmaşului să-şi bată joc de ei. Dar dacă trebuie să îndure persecuţia, ca Ana (vezi 1 Samuel 1:2-20), ajută-i să cânte îndurarea Domnului care îi va elibera. In ultimul rând, putem să cerem Domnului să-i sprijine în timpul din urmă. Să-i ducă acasă, să le ridice trupurile din morminte şi să le înalţe sufletele în slava împărăţiei Sale veşnice.