Este un ceas de întuneric şi de teroare pen­tru poporul lui Mardoheu! Doar o mică speranţă a mai rămas: mijlo­cirea Esterei înaintea soţului ei, împăratul. Cu toate aces­tea, riscul este mare! Accesul în curtea palatului este interzis şi, pe de altă parte, cum să spere să-l determine pe orgoliosul monarh să revină asupra unei decizii pe care chiar el a luat-o!? To­tuşi, minunea se produce: Dum­nezeu îi mişcă ini­ma şi el o primeşte pe regină favorabil. Dar ce contrast este în­tre Ahaşveroş  şi Cel cu privire la care Epistola că­tre Evrei ne asigură că are capacitatea desă­vâr­şită de a‑Şi manifesta compasiunea pen­tru slă­bi­ciunile noastre, adăugând: „Să ne apro­piem deci cu în­dră­zneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ajutor la timp potrivit“ (Evrei 4.15, 16)!

Aşa cum întrevăzuse Mardoheu (4.14), tocmai pentru acest serviciu special providenţa divină o adusese pe Estera la tron. Oare nu are fiecare tânără creştină, în ace­laşi fel, un serviciu clar de îndeplinit în locul unde Dom­nul a aşezat-o?

Sfârşitul capitolului ne arată că nici unul din­tre onorurile acordate lui Haman n-au reuşit să-i înmoaie ura implacabilă pe care o nutrea în inimă.