14

Martie

DOMNUL este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este DUMNEZEUL meu: pe El îl voi lăuda; El este DUMNEZEUL tatălui meu: pe El Îl voi preamări. Exodul 15.2

Pentru prima oară în Sfânta Scriptură citim o cântare de laudă. Dumnezeu l-a mântuit pe poporul Său scăpându-l din mâna puternică a vrăjmaşului său. Acum copiii lui Dumnezeu, mântuiţi, cu inimile pline de cântări de laudă mergeau pe drumul spre ţara Canaanului, spre moştenirea făgăduită. Acum ei învăţau adorarea, proslăvirea lui Dumnezeu, învăţau să slujească lui Dumnezeu.
Cântecul lor arăta teama de Dumnezeu, lucrarea Sa, puterea şi slava Lui. El a biruit duşmanul, El a mântuit poporul Lui, El este călăuza Lui în pustie şi îl conduce până la capăt. Pentru noi El a pregătit un loc. Locul nostru este în casa Tatălui. De câte ori citim de o cântare de laudă în Cuvântul lui Dumnezeu ştim că este vorba de un moment, de o însemnătate deosebită din istoria poporului Israel.
În Numeri 21 la sfârşitul călătoriei găsim cântarea fântânei unde Dumnezeu este văzut ca izvor al binecuvântărilor. În 2 Samuel 1.18 avem cântarea arcului; arcul fiind simbolul puterii prin care Dumnezeu îşi împlineşte toate planurile Lui. În Apocalipsa 14 cântă rămăşiţa cea mică din Iuda pe muntele Sionului, cântarea Mielului. În Apocalipsa 15 cântă biruitorii fiarei şi a icoanei ei, cântarea lui Moise şi cântarea Mielului. Apoi ne gândim la cântarea de slavă care o cântă cei 24 de bătrâni. În Apocalipsa 5 îi aduc mărire, cinste şi onoare Celui care merită din veşnicie în veşnicie.
De ne-ar folosi şi nouă aceste cuvinte trezind în noi dorinţa să-I aducem în fiecare zi o jertfă de laudă ca rod al buzelor celor care-I mărturisesc Numele pe pământ. Numele Lui să fie slăvit!
„Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte” (Ps. 50.23).