6

Februarie

Care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. Romani 4.25

Domnul Isus este Cel care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre. El Sântul, Mielul fără cusur, Fiul lui Dumnezeu care din veci era la sânul Tatălui fiind desfătarea Lui. El a devenit Om străbătând pământul acesta în sărăcie şi amărăciune, fiind batjocorit de lume, lepădat şi apoi răstignit pe cruce. El a venit şi a gustat moartea iar acum şade la dreapta lui Dumnezeu încununat cu slavă şi cu cinste. Dumnezeu însuşi a pus păcatele noastre asupra Mielului fără cusur. Tot ce trebuia, nu numai ce priveşte poziţia noastră, ci şi pentru satisfacerea cerinţelor Lui de a păstra neştirbită măreţia şi slăvirea Sfântului Său Nume, se poate găsi în moartea pentru ispăşirea păcatelor noastre. Mielul fără cusur a fost făcut păcat în locul nostru. Dumnezeu şi-a ascuns faţa de El, şi-a închis urechea şi L-a părăsit în ceasul cel greu. Din ce pricină? Din pricina nelegiuirilor noastre. Dumnezeu L-a părăsit ca să ne poată primi pe noi. Dumnezeu L-a pedepsit pe El aşa cum trebuia să fim pedepsiţi noi şi cum cerea starea noastră de oameni decăzuţi. Domnul nostru milostiv a luat locul nostru în moarte şi judecată ca noi să putem ocupa locul Său în adevăr şi în slava veşnică.
Ce ne rămâne de făcut nouă care ne bucurăm din plin de această mare lucrare? De-am putea cânta şi mai mult din adâncul inimii: „Slavă, slavă şi adorare Celui care a fost făcut păcat pentru noi!"
Câtă odihnă, câtă mângâiere şi câtă bucurie avem, când ne gândim la Făcătorul lumii, Acela care o ţine, care ne iubeşte veşnic sufletele, ne iubeşte în totul. Ochiul Lui veghează necurmat asupra noastră, inima Lui e îndreptată spre noi, El a luat asupra Sa grija pentru nevoile noastre trupeşti şi duhovniceşti! Să nu-i rănim dar inima Lui iubitoare şi să nu-i necinstim slăvitul Nume întorcându-ne faţa de la El!