Bunătatea lui Dumnezeu

în mijlocul răului din lume

(2 Petru 2.1-9)

În primul capitol al acestei epistole, apostolul prezintă speranţa venirii din nou a Domnului Hristos. Prin această aşteptare, Domnul Hristos lucrează în sufletele pe care le scoate din lume. Satan nu este încă legat şi în timpul acesta copiii lui Dumnezeu sunt întristaţi prin diferite încercări (1 Petru 1.5-6). Răsplata lor va fi odihna în gloria Domnului Hristos.
Cu cât vom înţelege mai bine această poziţie, cu atât ÎI vom glorifica pe Domnul, dar, aşteptând odihna în glorie, noi găsim, în această lume, suferinţă. În epistola a doua a lui Petru (cap. 1.16-17) se vorbeşte despre puterea personală şi despre manifestarea personală a Domnului în glorie. Aceasta nu este numai o binecuvântare extra-ordinară a Duhului Sfânt; apostolul Petru prezintă aceasta ca pe o putere de sfinţire. Cel credincios trebuie să se comporte ca un om care Îl aşteaptă pe Stăpânul lui şi respinge tot ceea ce este nedemn de această aşteptare. Nu este vorba numai despre o anumită inteligenţă în a explica profeţia, ci ca inima să salute venirea Domnului Hristos ca pe o stea strălucind înainte de răsăritul soarelui.
După cum au existat altădată falşi profeţi, vor fi şi falşi învăţători care-L vor renega pe Domnul care i-a cumpărat.
Aici nu este vorba despre răscumpărarea sufletului; Domnul Isus este Stăpânul; acest cuvânt nu are aici semnificaţia de Domn şi Stăpân care cumpără sclavi. În acest sens El a cumpărat, întreaga lume şi – ca om – a cumpărat pentru El însuşi, dreptul asupra tuturor lucrurilor; cei răi îşi reneagă Stăpânul care i-a cumpărat şi care are toate drepturile asupra lor.
Nu este deci răscumpărarea pentru mântuirea sufletului, ci dreptul Domnului Isus asupra creaturii; Dumnezeu I-a dat putere asupra tuturor oamenilor.
Din momentul când au purtat numele de CREŞTIN, ei au fost corupţi, Domnul Hristos a fost hulit şi această situaţie trebuie să continue până când Satan va fi legat. Trebuie să se obţină victoria şi Dumnezeu vrea ca să fie încercată credinţa, până când vrăjmaşul va fi legat.
Cu cât Domnul Isus arăta în lume dragoste, cu atât mai mult era respins de ea. La început era urmat de mulţimi care erau pline de mirare şi de admiraţie în faţa minunilor pe care le făcea şi în faţa Cuvântului Lui pe care-l ascultau; dar când a trebuit să sustragă voinţa omului de sub puterea lui Satan, Isus este respins şi El spune: „M-am ostenit în zadar”.
Aceasta este important şi pentru noi; bucurându-ne de bunătatea lui Dumnezeu, trebuie să ne aşteptăm la suferinţe prin tot felul de încercări, pentru că inima are nenumărate rădăcini în lume.
Creştinismul este o putere extraordinară, dar el nu-l face pe om fericit pentru această lume. încercarea de a-l face pe om fericit aici jos în relaţie cu Dumnezeu a fost făcută cu iudeii, dar ea a demonstrat că efectul binecuvântărilor pământeşti a fost de a corupe inima şi de a scoate această corupţie în evidenţă. Este ceea ce se poate vedea în Solomon. Dumnezeu vrea să-i sustragă inima omului de la lucrurile acestei lumi, ca să-I conducă în cer; şi acestea nu sunt lucruri care să aibă atracţie pentru o inimă credincioasă. Inima având mereu tendinţa de a se cufunda din nou în lume, Dumnezeu aduce încercări pe drumul celui credincios, ca să-i rupă aceste legături.
Când apostolul Pavel risca să se mândrească revenind din cel de-al treilea cer, Dumnezeu îi trimite un ţepuş în carne, ca să nu se glorifice pe sine însuşi.
Cazul îngerilor arată că Dumnezeu nu poate în nici un fel să suporte păcatul; este un caz final, pentru că îngerii au păcătuit fiind în lumină.
Cazul lui Noe este cel al unui om care nu este scutit de batjocorire şi suferinţă timp de 120 de ani, dar care rămâne credincios. Vedem în el un om de o dreptate pozitivă, fiind păzit în mijlocul dezastrului din lume.
Sodoma şi Gomora sunt condamnate şi Lot este eliberat. Lot era un om care nu trebuia să se găsească în Sodoma; el şi-a ales lumea pe care Dumnezeu urma să o distrugă, pentru că locul era o câmpie frumoasă şi bine udată. Şi astfel, el s-a depărtat de Dumnezeu. Avraam era cel care avea promisiunile lui Dumnezeu, nu Lot; şi istoria acestuia din urmă este tristă şi plină de avertismente pentru cel credincios; dar din greşeala lui se află în aceste împrejurări penibile. El suferea pentru că iubea lumea.
Şi noi, dacă alegem lumea ca să ne bucurăm de o poziţie mai plăcută în ea, vom fi mai depărtaţi de Dumnezeu.
Totuşi, Lot a fost mântuit ca prin foc. Dacă suntem neliniştiţi din cauza răutăţii, este că, într-un fel sau într-altul, Dumnezeu vrea să fim încercaţi. Dacă ne aflăm acolo din greşeala noastră, pedeapsa va fi mai mare.
În orice caz, trebuie să-L onorom pe Dumnezeu pe căile noastre şi Dumnezeu va şti să scoată din încercare pe oamenii cucernici.
Să ieşim deci din Babilon, ca să nu luăm parte la păcatele lui; şi Dumnezeu ne va elibera. Tot ce avem de făcut este să fim credincioşi, fie că ne aflăm în suferinţă, ca urmare a credincioşiei noastre (ca Noe), sau ca urmare a necredincioşiei noastre (ca Lot); şi Dumnezeu ne va elibera.

(LeMess. Ev. 1949)