Versetul zilei

povestiți printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!

1 Cronici 16:24 (VDC)

Țefania 2 - William Kelly

de William Kelly - 02 Decembrie 2016

Țefania 2

Dacă primul capitol prezintă viitoare distrugere a Iudeei din cauza corupției poporului și a conducătorilor și grozăviile zilei Domnului care se va abate asupra traiului lor egoist și a lucrurilor deșarte în care se încredeau ei, în capitolul al doilea avem o chemare la pocăință. „Strângeţi-vă şi adunaţi-vă, naţiune fără ruşine, înainte de a se da hotărârea, înainte de a trece ziua ca pleava, înainte de a veni asupra voastră mânia aprinsă a lui Yahve, înainte de a veni asupra voastră ziua mâniei lui Yahve!“ Este o chemare ca ei să se smerească înaintea Domnului. „Căutaţi-L pe Yahve, voi toţi cei blânzi ai ţării“. Vedem aceste două chemări: națiunii îi este adresat avertismentul cuvenit, dar rămășiței credincioase a iudeilor îi este adresat un apel serios – aceștia din urmă fiind „cei blânzi ai țării“. „Căutaţi-L pe Yahve, voi toţi cei blânzi ai ţării, voi care aţi împlinit judecata Sa! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei lui Yahve“.

Pe tot parcursul scripturii vedem că aceasta este partea evreului evlavios. Ei nu așteaptă să fie răpiți la cer așa cum așteptăm noi, ci speră să fie ascunși pe pământ. Ei nu sunt scoși din scenă ca apoi să fie judecați cei răi și nici nu se vor arăta împreună cu Domnul venind din cer în ziua aceea, ci vor fi ascunși în ziua mâniei Lui. Este exact opusul a ceea ce este rânduit pentru creștin, deși ambii vor fi binecuvântați. Când va veni ziua aceea noi vom veni împreună cu Acela care aduce acea zi, iar ei, prin îndurarea și fidelitatea Lui, vor fi ascunși în ziua când va fi judecată lumea. În loc să meargă în casa Tatălui, ei vor avea camerele lor ascunse pe pământ. Aceasta este ceea ce arată clar Isaia (cap. 26) în relatarea amănunțită cu privire la ziua aceea. „Vino, poporul Meu, intră în camerele tale şi închide-ţi uşile după tine“ (v. Isai1 26.20-21). Dar înainte de zorii acelei zile noi vom intra în locuințele cerești sau în casa Tatălui. Noi vom fi luați și vom fi acolo înainte ca judecățile să înceapă. Comparați cu Apocalipsa 4 și 5. Când va veni ziua aceea, noi. În loc să fim ascunși, ne vom arăta, în timp ce evreii (bineînțeles numai cei evlavioși) nu vor fi văzuți, sau cel puțin vor intra în camerele lor până ce va fi trecut mânia. Acea ascunzătoare le este pregătită prin mila lui Dumnezeu. Ceva asemănător vedem în Apocalipsa 12, unde Dumnezeu i-a pregătit femeii in loc în pustie. Este, în esență, același adevăr, fie înainte de venirea zilei, fie la venirea ei. „Ascunde-te pentru puţine clipe, până va trece mânia“. Este vorba despre mânia lui Dumnezeu care se revarsă asupra națiunilor, dar în special asupra evreilor apostați. Această mânie cuprinde ambele aspecte, dar este evident că ea nu are nimic cu creștinul. El este chemat afară din lume și nu are parte de ceea ce au oamenii pe pământ și este îndreptățit să aștepte speranțele cerești ce se vor împlini când va fi împreună cu Hristos.

Dar nici evreii credincioși de la sfârșitul veacului nu vor avea speranțele creștinilor, ci ei se vor putea bucura de împlinirea speranțelor lor numai după ce vrăjmașii vor fi distruși în urma judecăților divine, pe perioada cărora ei vor fi păziți de Dumnezeu. „Pentru că, iată, Yahve iese din locul Său ca să pedepsească“. Dar speranța noastră este să fim luați la locul Domnului înainte ca El să iasă din acel loc pentru a Se răzbuna. Astfel, în toate privințele, poziția și speranțele creștinilor se deosebesc chiar și de cele ale rămășiței credincioase ale poporului care va rămâne pe pământ după cei ei vor fi fost luați.

Noi ieșim spre a-l întâlni pe Mire și speranța noastră este venirea Lui cu pace spre a ne lua. Nici vorbă ca sfinții cerești să aibă parte de un necaz deosebit sau ca ei să fie ascunși. Aceasta va avea loc cu rămășița evlavioasă a evreilor atunci când Domnul îi va răsplăti pe frații lor după carne care se vor fi făcut vinovați și pe națiuni. În mod obișnuit, mulți confundă speranțele creștinului cu cele ale rămășiței, pe când o mai bună cunoaștere a scripturilor le-ar arăta că ele se deosebesc.

Diferența esențială rezultă din faptul că un creștin nu este un om al lumii, după cum nici Hristos nu este din lume, și tocmai de aceea el așteaptă să fie luat de pe pământ. Prin urmare, acest aspect nu numai că este valabil, sub aspect moral, din momentul în care omul este adus la Dumnezeu, ci este o caracteristică permanentă de la chemarea lui până la sfârșit. Nu spun că este numai de la convertirea lui. Convertirea este un eveniment deosebit de important, care se produce în orice suflet născut din nou, fie el evreu sau dintre națiuni. Este o certitudine însă, că la punerea deoparte a credinciosului pentru Hristos, care are loc prin puterea Duhului Sfânt, el este chemat să abandoneze tot ce este pe pământ pentru Dumnezeu care Se arată în Hristos. Rezultatul acestei chemări a creștinului este că el va fi luat în cer cu Domnul fără ca lucrurile sau oamenii să se schimbe. Lumea va continua. Creștinul aude ceea ce lumea nu aude și el vede o glorie care este invizibilă pentru omul natural. Dacă liderii lumii acesteia ar fi văzut această glorie, atunci ei „nu l-ar fi crucificat pe Domnul gloriei“. Dar noi o vedem. Prin urmare, partea noastră este să fim chemați, de la cel dintâi la cel din urmă, și așa va fi când Hristos va veni să ne ia. Atunci, după cum am remarcat deja, vom fi luați în camerele Lui – nu va fi numai a intra în niște camere de pe pământ, ca evreii în ziua din urmă, spre a fi ascunși până ce va trece mânia. În ziua harului, noi suntem chemați pentru cer, iar ei vor fi ascunși în camerele lor în timpul mâniei lui Yahve. În acel timp ei vor fi puși deoparte pentru Yahve și apoi El va ieși spre a pedepsi pe locuitorii pământului, în timp ce, pe tot parcursul perioadei în care Dumnezeu se ocupă cu biserica Lui pe pământ, locuitorii pământului sunt lăsați să-și urmeze căile lor. Singura mărturie către ei este cea a harului, poate-poate vor auzi și vor crede.

Apoi avem avertismentul cu privire la ceea ce va avea loc în ziua mâniei lui Yahve, lucruri care, fără-ndoială, s-au împlinit numai parțial și care se vor împlini deplin. „Gaza va fi părăsită şi Ascalonul va fi un pustiu. Asdodul va fi alungat ziua în amiaza mare şi Ecronul va fi dezrădăcinat“. Acestea erau cetăți ale filistenilor. „Vai de cei care locuiesc pe malul mării, naţiunea cheretiţilor! Cuvântul lui Yahve este împotriva voastră, Canaanule, ţară a filistenilor! Şi te voi nimici încât nu va mai fi nici un locuitor. Şi ţărmul mării va fi un loc de păşune, cu peşteri pentru păstori şi stâne pentru oi. Şi ţărmul va fi al rămăşiţei casei lui Iuda; ei îl vor paşte“. Aceasta este clar că nu s-a împlinit complet. „Seara se vor culca în casele Ascalonului; pentru că Domnul Dumnezeul lor îi va cerceta şi-i va întoarce pe captivii lor“. De fapt, evreii au fost risipiți pentru o perioadă și mai lungă de atunci. Captivitatea din zilele lui Nebucadnețar este nimic pe lângă risipirea lor până la marginile pământului în urma distrugerii Ierusalimului de romani.

„Am auzit insulta Moabului“ – deci nu numai filistenii, cei de la vest, ci și Moabul și alții de la este trebuie să fie judecați pentru vrăjmășia lor plină de mândrie. „Am auzit insulta Moabului şi batjocurile fiilor lui Amon, cu care au insultat pe poporul Meu şi s-au ridicat cu mândrie împotriva hotarului lor. De aceea, viu sunt Eu, zice Yahve al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Moabul va fi negreşit ca Sodoma şi fiii lui Amon ca Gomora, o stăpânire a urzicilor şi ocne de sare şi un pustiu pentru totdeauna. Rămăşiţa poporului Meu îi va prăda, şi cei rămaşi ai naţiunii Mele îi vor stăpâni. Aceasta vor avea ei în schimb pentru mândria lor, pentru că au batjocorit şi s-au înălţat împotriva poporului lui Yahve al oştirilor. Yahve va fi înfricoşător pentru ei, pentru că va face pe toţi dumnezeii pământului să piară de foame; şi toate insulele naţiunilor se vor închina înaintea Lui, fiecare din locul unde este“.

Aici nu este vorba despre Fiul lui Dumnezeu, cel care a fost respins, care întoarce sufletele de la tradiția apărată cu gelozie de oameni religioși și, prin puterea Duhului, deschide ușa harului Tatălui, aspecte ce caracterizează perioada actuală, în care nici Ierusalimul, nici Samaria nu sunt mai sfinte decât Japonia sau Sierra Leone, ci Hristos, prin credință, desființează omul cel vechi și carnea și formele dispar în fața puterii Duhului Sfânt venit în urma răscumpărării. În perioada pe care o contemplă Țefania nu există o asemenea desființare a poziției speciale, de favoare manifestată în mod vizibil, așa cum este în Ioan 4.21-24, cum cunoaștem noi acum și cum s-ar cuveni să cunoască creștinătatea. Prin urmare nu este pronunțată nici o sentință de moarte asupra vechilor ceremonii, ci numai, ca în Maleahi 1.11, este o închinare liberă pentru „fiecare din locul unde este“, chiar din insulele națiunilor.

Este evident faptul că marea schimbare pe pământ care va fi înlăturarea completă a idolatriei așteaptă încă executarea judecății divine. Putem vedea clar că idolatria continuă, cele mai grave forme ale ei fiind chiar în creștinătate deoarece nimic nu este mai rău decât idolatria acolo unde este chemat numele lui Hristos și nu există caracteristică mai semnificativă în creștinătate decât predominanța romano-catolicismului, care este în esență idolatru, aceasta pe lângă monstruoasa pretenție a Papei de a stăpâni, care este o deșertăciune contrară lui Dumnezeu. Ce altceva este idolatria decât închinarea la imagini, indiferent sub ce formă, închinarea la sfinți și la Facioara Maria? Indiferent ce ar gândi cineva cu privire la bisericile orientale, aș spune că idolatria nu este deloc caracteristică protestantismului, ci mai curând este caracteristică încăpățânarea și cel mai rău lucru îl constituie voința proprie care se ridică până la a judeca cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este viciul public al protestantismului stricat care tinde spre raționalism. Dar sistemul ritualist este altă rădăcină a răului, care nu numai că tinde spre idolatrie, ci chiar este idolatru (v. Galateni 4.9-10). Totuși nu aș putea numi protestant acest sistem. Știm cu toții că o parte însemnată dintre reformații din această țară și din altele cade în ritualism și se coace spre o revenire la Roma, care va avea loc atunci când aceasta va conveni ambelor părți.

După ce am văzut judecata divină asupra vecinilor lor, vedem cum judecata se abate și asupra unora dintre cei care, deși sunt departe, au avut relații cu poporul ales – etiopienii din sudul îndepărtat și Asiria din nord-est: „Voi, etiopienilor, şi voi veţi fi ucişii sabiei Mele. Şi El Îşi va întinde mâna împotriva nordului şi va nimici Asiria; şi va face Ninive o pustietate, un loc al secetei, ca un pustiu“.

Pentru oricine, cu excepția celor care îi consideră pe profeți a fi niște impostori, este evident că această rostire a lui Țefania trebuie că a fost înainte de nimicirea cetății Ninive. Fără-ndoială, el a trăit în timpul domniei lui Iosia. „Şi turme se vor culca în mijlocul ei, tot felul de animale; şi pelicanul şi ariciul vor petrece noaptea pe capetele stâlpilor ei. Un glas va cânta la ferestre, pustiirea va fi pe praguri, pentru că El a dezgolit lucrarea de cedru. Aceasta este cetatea care se veselea, care locuia în siguranţă, care zicea în inima ei: «Eu, şi nici una în afară de mine!» Cum a devenit un pustiu, un culcuş pentru fiare! Oricine va trece pe lângă ea va fluiera, va face semn cu mâna“. Astfel vom vedea că este o judecată care cuprinde două categorii: națiuni din vecinătate și națiuni îndepărtate, pentru a arăta caracterul judecății universale asupra lumii. Este ziua lui Yahve pe pământ.