Versetul zilei

Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Evrei 13:16 (VDC)

Sărbătoarea celor dintâi roade

de G. Davison - 17 Martie 2016

Sărbătoarea celor dintâi roade

Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le: «Când veţi intra în ţara pe care v-o dau şi veţi secera secerişul ei, atunci să aduceţi la preot un snop din cel dintâi rod al secerişului vostru. Şi el va legăna snopul înaintea Domnului ca să vă fie primit; preotul îl va legăna a doua zi după sabat»“. Levitic 23.9-11

Sărbătoarea Paştelui înfăţişează moartea lui Hristos, purtând păcatul sub judecata lui Dumnezeu în locul nostru. Sărbătoarea Azimelor, care decurge din prima, înfăţişează îndepărtarea răului faţă de care a murit Hristos. Puterea de a îndepărta răul din vieţile noastre o căpătăm hrănindu-ne cu Azima cea adevărată, Hristos Însuşi. Astfel creştem şi devenim mai mult asemenea Lui; şi putem ieşi în lume purtând pecetea sincerităţii şi a adevărului, despărţiţi de viaţa cea veche, lepădându-ne de manifestările de răutate ca de nişte fapte ale omului vechi.

Sărbătoarea cu ocazia căreia era legănat snopul înfăţişează învierea dintre morţi. În original, cuvântul snop are şi sensul de omer. În Exod 16.32 citim: „umpleţi un omer cu ea, ca să fie păstrat pentru generaţiile voastre“. Aici Hristos este simbolizat de mană; vedem un omer de mană şi un omer (snop) cu cele dintâi roade. Ce înseamnă aceasta? Acelaşi Om binecuvântat care a venit în lumea aceasta şi a murit pe cruce în ascultare de voia lui Dumnezeu a fost înviat dintre cei morţi şi trăieşte spre slava lui Dumnezeu. Este „Acelaşi Isus“ înviat din morţi, începutul unei ordini de lucruri cu totul noi ca rezultat al planurilor lui Dumnezeu.

Învierea lui Hristos ne-a deschis vasta moştenire cerească, aflată mai presus de puterea morţii. Nu este de mirare că în 1 Petru 1.3,4 citim despre ea că este nestricăcioasă, pentru că moartea n-o poate atinge; neîntinată, pentru că păcatul nu-o va întina niciodată; şi că nu se veştejeşte, pentru că timpul nu-i va pune niciodată capăt.

Când veţi intra în ţara pe care v-o dau şi veţi secera secerişul ei, atunci să aduceţi la preot un snop din cel dintâi rod al secerişului vostru. Levitic 23.10

Înţelegem că acest snop era de orz, pentru că orzul prefigurează învierea lui Hristos, în timp ce grâul vorbeşte despre gloria Lui cerească. În Ioan 6.9 citim despre cele cinci pâini că erau de orz. Ioan este singurul dintre evanghelişti care aminteşte acest detaliu şi tot el este singurul care scrie despre bobul de grâu (Ioan 12.24). Este limpede că ideea principală în Ioan 6 este învierea. De asemenea, credem că gloria cerească este tema din Ioan 12. În Israel, secerişul orzului avea loc cu şapte săptămâni înainte de secerişul grâului.

„Snopul din cele dintâi roade“ este deci Hristos cel înviat din morţi, aşa cum citim în 1 Corinteni 15.20: „Dar acum, Hristos a fost înviat dintre morţi, cel dintâi rod al celor care au adormit“. Apoi snopul era adus înaintea preotului. Aceasta este prima dată când este menţionat preotul în Levitic 23. Un preot este o persoană care a fost sfinţită pentru a intra în prezenţa lui Dumnezeu. De ce apare preotul în acest pasaj? Oare nu ca să arate că prin învierea lui Hristos a fost deschis drumul apropierii de prezenţa lui Dumnezeu?

Acesta este unul din lucrurile noi despre care am spus mai înainte că au fost aduse ca urmare a învierii Lui: o cale de intrare în prezenţa imediată a lui Dumnezeu. Isus este Marele Preot al mărturisirii noastre. Mai mult, citim: „A intrat o dată pentru totdeauna în locurile sfinte“ (Evrei 9.12). El este Cel simbolizat de preot, la fel cum este, prin învierea dintre morţi, Cel pe care-L simbolizează ofranda din mâna preotului. El trăieşte ca Mare Preot înălţat în prezenţa lui Dumnezeu. El este adevăratul snop legănat, spre plăcerea veşnică a lui Dumnezeu.

Şi el va legăna snopul înaintea Domnului ca să vă fie primit; preotul îl va legăna a doua zi după sabat. Levitic 23.11

Un alt subiect important adus înaintea noastră aici este „acceptarea“. Privim în sus şi Îl vedem pe Omul glorificat în prezenţa lui Dumnezeu, în plină strălucire a favorii divine şi, privindu-L acolo, ne gândim la minunatul verset: „Ne-a făcut plăcuţi în Cel Preaiubit“ (Efeseni 1.6). Cum rămâne cu păcatele noastre acum? Hristos cel înviat din morţi lucrează acum pentru a aduce la îndeplinire tot ceea ce moartea Lui a asigurat pentru gloria lui Dumnezeu şi pentru binecuvântarea omului. El a intrat în prezenţa lui Dumnezeu; lucrarea Lui de Preot a început; omul a fost acceptat; avem astfel acces dincolo de perdea, pentru ca slujirea lui Dumnezeu prin închinarea preoţească să poată continua fără întrerupere.

„Şi, în ziua când veţi legăna acest snop, să aduceţi un miel fără cusur de un an ca ardere-de-tot Domnului şi darul ei de mâncare: două zecimi de floare a făinii frământată cu untdelemn, ca jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului, şi darul ei de băutură de vin, a patra parte dintr-un hin“ (Levitic 23.12,13). În aceste daruri aduse împreună cu snopul de grâu avem un simbol a tot ceea ce a fost împlinit pentru plăcerea şi pentru gloria lui Dumnezeu în viaţa Domnului nostru, în moartea Sa şi în efectele acesteia, precum şi în învierea Lui. Dacă vrem să luăm pe deplin în stăpânire tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu prin întruparea Fiului Său, atunci trebuie să păstrăm împreună viaţa, moartea şi învierea Lui în inimile noastre. Toate sunt văzute ca fiind legate una de alta şi au un răspuns glorios în Fiul, Omul glorificat, de la dreapta lui Dumnezeu. Viaţa perfectă şi fără păcat a Domnului nostru a fost cea care a dat morţii Sale întreaga ei eficacitate, iar răspunsul faţă de toate acestea îl vedem acum în Hristos în glorie.

Şi să nu mâncaţi pâine, nici grăunţe prăjite, nici grăunţe în spice, până în ziua când veţi fi adus darul Dumnezeului vostru: este o rânduială pentru totdeauna în generaţiile voastre, în toate locuinţele voastre. Levitic 23.14

Înainte ca Dumnezeu să fi primit partea care I se cuvenea în Hristos cel înviat din morţi, nu putea fi nimic în Hristos pentru fiii oamenilor. Aşa cum vedem în epistole, Dumnezeu are multe pentru noi în Hristos, dar El trebuie să fie în glorie înainte ca noi să putem avea parte de recoltă. Dacă luăm în ordine inversă aceste trei elemente menţionate putem înţelege mai bine semnificaţia lor. Grăunţele în spic vorbesc despre viaţă în toată vigoarea ei; grăunţele prăjite, despre moarte; pâinea, despre grăunţele transformate în hrană pentru sufletele noastre. Grăunţele în spic Îl reprezintă pe Domnul nostru în timpul vieţii Lui în lume; grăunţele prăjite semnifică faptul că viaţa I-a fost luată sub judecata lui Dumnezeu. Ceea ce rezultă este pâinea – Hristos pe care Îl putem primi ca hrană pentru sufletele noastre.

Sunt multe lucruri pregătite pentru noi în această recoltă în Hristos cel înviat; la fel şi în viaţa şi în moartea Lui; dar nu am fi putut să ne bucurăm nici măcar de un singur bob înainte de a fi fost El înviat din morţi şi de a fi primit locul ce I se cuvenea în prezenţa lui Dumnezeu.

Nu se pomeneşte nimic despre vreo „adunare sfântă“, ci accentul cade pe „locuinţe“. Dacă facem din această sărbătoare o permanenţă în locuinţele noastre, meditând în prezenţa lui Dumnezeu la tot ceea ce este acest Om pentru plăcerea continuă a lui Dumnezeu, aceasta va avea efect asupra fiecărui detaliu al vieţii noastre pe pământ. Când înţelegem ceva din ceea ce a fost şi este El, aceasta ne face să devenim din ce în ce mai mult asemenea Lui. „Iar noi toţi, privind ca într-o oglindă, cu faţa descoperită, gloria Domnului, suntem transformaţi în acelaşi chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului“ (2 Corinteni 3.18). Dumnezeul nostru vrea ca gloria Lui morală să strălucească în noi şi în locuinţele noastre.