Purtăm pecetea Domnului nostru?

de Hamilton Smith - 30 Decembrie 2016

Purtăm pecetea Domnului nostru?

Când Petru şi Ioan au trebuit să dea socoteală înaintea conducătorilor iudeilor de vindecarea omului olog, ei au mărturisit cu îndrăzneală despre Domnul Isus, în a cărui singur Nume oamenii pot să fie mântuiţi. Mai-marii iudeilor, care s-au minunat de atâta îndrăzneală din partea unor oameni neînvăţaţi şi neinstruiţi, au recunoscut că aceştia „fuseseră cu Isus“. Ei purtau pecetea Domnului lor. Iar noi?

În Vechiul Testament citim despre Moise că faţa sa radia gloria lui Dumnezeu, atunci când venea din prezenţa lui Dumnezeu. Ceea ce au văzut oamenii acelor timpuri la Moise era urmarea faptului că un om de pe acest pământ venea în contact cu cerul: „Când a coborât de pe munte, Moise nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu El“ (Exod 34.29-35).

Mai târziu, când profetul Elisei a fost martor al înălţării la cer a lui Ilie, fiii profeţilor au recunoscut la întoarcerea lui Elisei în Ierihon că duhul lui Ilie era peste Elisei: „Şi fiii profeţilor care erau în faţa Ierihonului l-au văzut şi au zis: Duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei“ (2 Împăraţi 2.15). Acei bărbaţi nu au văzut răpirea profetului, dar au recunoscut efectele acestui eveniment asupra lui Elisei.

La fel au fost lucrurile la începutul creştinismului. Atunci, semenii lui Ştefan au văzut în el fericirea unui om care stătea în legătură cu Fiul Omului aflat în cer. „Şi, privind ţintă la el, toţi cei care stăteau în sinedriu i-au văzut faţa ca o faţă de înger.“ – „Dar el, fiind plin de Duh Sfânt, privind ţintă spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu“ (Fapte 6.15; 7.55). Lumea nu vedea o asemenea faţă, dar recunoştea efectul produs în Ştefan. Oamenii vedeau un om care se ruga pentru ucigaşii săi şi astfel exprima pe acest pământ harul Aceluia care se întorsese în cer.

Nu ne vorbesc aceste exemple de oameni, care au trăit pe pământ, dar care erau în legătură cu cerul? Poate vedea lumea, în timp ce suntem în călătorie pe acest pământ, feţe care luminează de bucuria prezenţei Domnului, aşa cum a fost cândva cazul la Moise? Pot recunoaşte oamenii în noi duhul lui Hristos după modelul lui Ilie? Constată ei ceva din prezentarea Omului ceresc ca la Ştefan?

Ce bine ar fi, dacă am arăta prin viaţa noastră şi prin comportamentul nostru originea noastră înaltă! De s-ar arăta că suntem „o preoţie împărătească“, aleşi, ca să vestim virtuţile Aceluia, care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată! Dar, din păcate, trebuie să recunoaştem că ştim foarte puţin şi rareori ce înseamnă a sta în prezenţa Domnului şi de a savura părtăşia cu El. Astfel, lipseşte şi urmarea practică: nu venim din prezenţa Sa şi ceilalţi nu pot recunoaşte la noi o amprentă a prezenţei Sale, prin faptul că nu arătăm un comportament ceresc şi nu descoperim harul Domnului. De câte ori se vede la noi un comportament bădăran, un limbaj dur şi o atitudine severă! Toate acestea dovedesc cât de puţin am fost „cu Isus“. Dacă rămânem rareori în prezenţa Sa, vom învăţa ca atare puţin cum este adevărul în Isus. De aceea, viaţa lui Isus se descoperă foarte slab în noi. Mult prea des se văd în noi căile acestui pământ, în loc să arătăm cerul. Prea adesea, limbajul nostru este condimentat cu spiritul şi umorul acestei lumi, în loc să fie condimentat cu înţelepciunea şi sfinţenia cerului.

Va veni clipa când toţi oamenii vor vedea în credincioşi numai gloria Domnului lor: „Când va veni să fie glorificat în sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toţi cei care au crezut“ (2 Tesaloniceni 1.10). Dar astăzi, Dumnezeu doreşte să descopere tocmai în trupul nostru muritor, care ţine încă de creaţia căzută, viaţa lui Isus. Domnul să ne dea tuturor mult har în acest sens!