Versetul zilei

Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Evrei 13:16 (VDC)

Înălțarea lui Iosif

de Friedhelm Runkel - 30 Decembrie 2016

Înălțarea lui Iosif

Introducere

Istoria lui Iosif din Vechiul Testament conţine multe indicii despre Persoana Domnului Isus. În mod deosebit cu privire la suferinţele pe care a trebuit să le îndure din partea fraţilor săi, Iosif este o imagine clară a Celui care fost lepădat tot de fraţii săi, iudeii. Multe amănunte, unele de o exactitate uimitoare, sunt în concordanţă deplină. Numim doar câteva exemple: aprecierea din partea tatălui, ura fraţilor săi, vinderea la naţiuni, preţul trădării etc.

Poate mai puţin cunoscute ne sunt paralele dintre Iosif şi Domnul Isus cu privire la înălţarea de care amândoi au avut parte, după ce mai înainte au trecut prin durere şi suferinţă. Petru scrie în prima sa epistolă despre „patimile care erau pentru Hristos şi gloriile de după acestea“ (1 Petru 1.11). Şi Domnul Isus, în cuvintele adresate ucenicilor pe drumul spre Emaus, a pus suferinţele în legătură cu slăvile care vor urma: „Nu trebuia să pătimească Hristosul acestea şi să intre în gloria Sa?“ (Luca 24.26). După suferinţele groaznice a urmat o slavă incomparabilă.

În cele ce urmează dorim să ne ocupăm cu distincţiile şi onorurile, pe care le-a primit Iosif din partea lui faraon, ca să învăţăm ceva despre slăvile pe care le-a primit Domnul nostru după înălţarea Sa la cer. Cugetând la pasajul din Geneza 41.42-45 să ne lăsăm îndemnaţi să ne ocupăm mai mult cu Domnul nostru în slavă, să ne interesăm mai mult de ceea ce a avut El parte după împlinirea lucrării de răscumpărare! Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: „căutaţi cele de sus, unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu“ (Coloseni 3.1,2). Domnul Isus Însuşi ne spune: „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta“ (Matei 6.21). Pentru Dumnezeu Tatăl este o mare bucurie când ne preocupăm mereu cu Fiul Său în suferinţele Sale şi cu slăvile Sale.

După ce Iosif a fost eliberat din închisoare, s-a bărbierit şi a îmbrăcat alte haine, deoarece nu putea în niciun caz să păşească în faţa lui faraon cu hainele pe care le purtase în închisoare. Când faraon a aflat însemnătatea visului său, şi-a dat imediat seama că în faţa lui stătea o persoană nemaipomenită. „Vom găsi noi un om asemenea acestuia, în care este Duhul lui Dumnezeu?“ (Geneza 41.38). Dar nu a exprimat numai cuvinte de apreciere, ci la sfârşitul acestei scene, Iosif a primit o serie de distincţii, care pentru acel timp reprezentau ceva deosebit. Faraon:- i-a dat inelul său;- l-a îmbrăcat cu haine de in subţire;- i-a pus un lanţ de aur la gât;- a ordonat ca toţi să se plece înaintea lui Iosif;- a dat în mâna lui Iosif toată conducerea asupra împărăţiei sale;- i-a dat un titlu şi- i-a dat o soţie.

Să privim pe rând aceste puncte şi să ne întrebăm: ce putem învăţa de aici despre slava Mântuitorului nostru?

Inelul

În timpul Vechiului Testament, purtătorul unui astfel de inel putea să emită şi să pună în vigoare legi şi ordonanţe cu efect obligatoriu. Documentele importante erau prevăzute cu pecetea persoanei autorităţii, pentru a dovedi originalitatea şi autenticitatea. În strânsă legătură cu această dovadă de autoritate era şi caracterul irevocabil al ordinului, o dată ce era prevăzut cu pecetea legiuitorului. Un exemplu în acest sens îl găsim în cartea Estera 8.8: „Scrieţi deci în folosul iudeilor după cum pare bine în ochii voştri, în numele împăratului, şi pecetluiţi cu inelul împăratului. Pentru că un înscris care este scris în numele împăratului şi pecetluit cu inelul împăratului nu poate fi desfiinţat.“ Aici apar ambele elemente: autoritatea şi caracterul irevocabil.

Să ne imaginăm acea scenă înaintea lui faraon: bărbatul cel mai puternic al acelor timpuri scoate de pe mâna sa inelul, un semn al domniei şi al autorităţii absolute, şi îl pune pe mâna acelui iudeu tânăr, care cu câteva ore mai înainte era în închisoare, neştiind care va fi soarta sa. Ce s-a petrecut în Iosif când a primit direct din partea lui faraon o astfel de distincţie şi onoare? Tocmai fusese un întemniţat fără drepturi, iar acum era domnitorul Egiptului cu cea mai mare autoritate şi cu puteri depline!

Iar Domnul nostru? El este acum Omul înălţat şi proslăvit în cer. Dumnezeu a dat totul în mâinile Sale. În acest context citim în 2 Corinteni 1.20: „Pentru că, oricâte promisiuni ale lui Dumnezeu ar fi, în El este da-ul şi în El Amin-ul, pentru gloria lui Dumnezeu prin noi.“ Promisiunile date de Dumnezeu şi deciziile luate de El îşi găsesc confirmarea şi împlinirea deplină în Domnul Isus. El garantează împlinirea tuturor hotărârilor, pe care le-a luat Dumnezeu; dar El garantează de asemenea şi împlinirea tuturor promisiunilor divine. Şi cu privire la mântuirea noastră, totul este foarte sigur şi stabil: Hristos a murit pentru noi, prin sângele Său vina noastră este îndepărtată.

Dar şi realizarea judecăţii vestite de Dumnezeu în Biblie este tot aşa de sigură şi irevocabilă. Pe lângă distincţiile şi slăvile, pe care le-a primit Domnul Isus ca şi Om, El a primit şi dreptul de executare a judecăţilor divine asupra tuturor celor care L-au respins pe Fiul. Dumnezeu Tatăl a dat Fiului „autoritate să facă judecată, pentru că este Fiu al Omului“ (Ioan 5.27). Un gând grav pentru toţi oamenii necredincioşi, dar un apel serios şi pentru fiecare credincios de a folosi timpul actual pentru a le face cunoscut oamenilor dragostea lui Dumnezeu, dar şi consecinţele veşnice în cazul dispreţuirii dragostei lui Dumnezeu.

Hainele de in subţire

Inul subţire este o stofă albă sau de culoare deschisă utilizată la confecţionarea îmbrăcăminţii. În mod obişnuit, numai preoţii şi oamenii cu vază purtau îmbrăcăminte din in subţire. În Exod 28 este descrisă îmbrăcămintea preotului: „Să faci veşminte sfinte lui Aaron, fratele tău, pentru glorie şi pentru podoabă. Şi să ţeşi cămaşa de in subţire; şi să faci mitra din in subţire“ (versetele 2, 39). Mardoheu, omul „pe care vrea împăratul să-l onoreze... a ieşit dinaintea împăratului în haină împărătească... şi cu o mantie de in subţire şi de purpură“ (Estera 6.6; 8.15). Aceste două exemple ne arată că îmbrăcămintea de in subţire era în general purtată de oameni care erau demnitari deosebiţi fie din punct de vedere spiritual, fie lumesc.

Să ne punem în situaţia lui Iosif! Ce contrast! Cu scurt timp înainte purta haina întemniţaţilor, iar acum haine împărăteşti! El ajunsese în închisoare pe baza unei învinuiri nedrepte. Dar aceste haine de in subţire arătau oricui foarte clar: înaintea lor stătea unul care fusese reabilitat complet.

Cu privire la Domnul nostru citim în Psalmul 18.19-20: „Şi m-a scos la loc larg, m-a scăpat, pentru că Şi-a găsit plăcerea în mine. Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea, mi-a dat după curăţia mâinilor mele.“ Inul subţire este în Noul Testament un simbol al dreptăţii practice. A se vedea în acest sens şi Apocalipsa 19.8: „inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor“.

Domnul Isus a murit la Golgota nu din cauza vinei proprii. El i-a întrebat pe iudei: „Cine dintre voi Mă dovedeşte de păcat?“ (Ioan 8.46). Cu puţin timp înainte, El le spusese că face întotdeauna ceea ce-i place Tatălui (Ioan 8.29). La fiecare pas, în toată acţiunea Sa, în vorbire şi în tăcere, El era în concordanţă deplină şi desăvârşită cu Dumnezeul şi Tatăl Său. Aceasta înseamnă curăţie desăvârşită în ochii lui Dumnezeu.

Răspunsul lui Dumnezeu la această viaţă în sfinţenie şi curăţie a fost învierea Fiului Său. El n-a îngăduit „ca Sfântul Său să vadă putrezirea“ (Psalm 16.10; Fapte 2.27). Astfel, Dumnezeu a confirmat într-un mod impresionant că Domnul Isus a murit nu pentru vina Sa, ci pentru vina altora.

Lanţul de aur

Lanţul de aur ne duce în primul rând cu gândul la podoabe, iar în al doilea rând şi la acordarea unei vrednicii oficiale. În Ezechiel 16.11,13, Dumnezeu spune despre Ierusalim: „Şi te-am gătit cu podoabe şi ţi-am pus brăţări la mâini şi un lănţişor la gât. Şi ai fost împodobită cu aur şi cu argint...“ Celălalt aspect îl găsim în Daniel 5.29: „Atunci Belşaţar a poruncit şi l-au îmbrăcat pe Daniel cu purpură şi au pus un lanţ de aur la gâtul lui şi au dat de ştire despre el că va fi al treilea guvernator în împărăţie.“ Ambele distincţii le-a primit Iosif de la faraon.

În legătură cu aurul stau strălucirea şi stabilitatea valorii. Pentru obţinerea aurului, materialul brut este supus unui proces de topire. În Biblie, aurul este un simbol al răspândirii unei dreptăţi divine absolute şi desăvârşite.

Iosif nu şi-a plecat gâtul sub arta de ispitire a soţiei lui Potifar, iar acum, gâtul lui era împodobit de un lanţ de aur de la faraon.

În legătură cu proslăvirea Domnului nostru, lanţul de aur ne duce cu gândul la faptul că El este încununat acum cu slavă şi cu cinste: „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, L-ai încununat cu glorie şi onoare şi L-ai pus peste lucrările mâinilor Tale. Dar Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii datorită morţii pe care a suferit-o, încununat cu glorie şi onoare“ (Evrei 2.7, 9).

Un poet s-a exprimat astfel: „Înălţat în slavă, ai Tăi te privesc. / Gloria, puterea Te împodobesc.“

Închinaţi-vă!

În Vechiul Testament citim despre care de război folosite pentru a pleca la luptă. Aici însă este vorba despre un car deosebit, folosit de domnitorii acelor timpuri, când treceau prin cetăţi şi sate cu alaiurile lor luxoase. Deja de departe puteau fi văzute acele care împodobite luxos. Faraon a poruncit ca Iosif să fie purtat prin ţară pe al doilea car.

Dar mai mult decât această deplasare pe carul deosebit, era porunca: „Închinaţi-vă!“, din care rezultă clar poziţia de excepţie a lui Iosif. Dacă până acum distincţiile au fost mai mult de natură personală, prin această deplasare, toţi supuşii din Egipt au văzut recunoaşterea şi onoarea sa publică. Fiecare trecător era îndemnat să se plece înaintea lui Iosif şi să-i aducă recunoştinţa şi onoarea celui de-al doilea bărbat în împărăţia Egiptului.

Despre Domnul nostru Isus citim în Filipeni 2.9-11: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi i-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume, ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn.“ Ce va fi odată pentru Domnul nostru, când toate creaturile vor recunoaşte că El, care a fost odinioară omorât de oameni pe crucea de la Golgota, este domnitorul pus de Dumnezeu, căruia trebuie să i se supună toţi şi să Îl recunoască!

Noi putem face astăzi acest lucru de bunăvoie, ca răspuns al inimilor noastre la dragostea Sa sublimă. Dacă Îl recunoaştem pe Isus ca Domn în viaţa noastră zilnică, întrebăm care este voia Sa şi o facem, corespundem dorinţelor Sale, atunci putem deja astăzi să contribuim la bucuria şi proslăvirea Sa.

Dar ce groaznic va fi pentru toţi oamenii, care L-au respins pe Mântuitorul lumii şi s-au comportat indiferent faţă de El: ei vor fi obligaţi să-şi plece genunchiul înaintea Lui.

Domnitor peste toată ţara Egiptului

Deja înainte de acordarea tuturor distincţiilor, faraon i-a spus lui Iosif: „Tu vei fi peste casa mea şi după cuvântul tău va fi cârmuit tot poporul meu; eu voi fi mai mare decât tine numai cu tronul meu“ (Geneza 41.40). Casa lui (adică sfera sa personală) şi poporul său, faraon le-a încredinţat domniei lui Iosif. Ar fi putut găsi faraon un altul mai bun decât Iosif, căruia Dumnezeu îi dădea succes oriunde acţiona (a se compara cu Geneza 39.3, 23)? Mintea şi înţelepciunea lui Iosif l-au predestinat tocmai pentru această lucrare plină de responsabilitate.

Domnia lui Iosif este o imagine clară despre domnia universală a Domnului Isus. Dumnezeu i-a dat Lui, Fiul proslăvit al Omului, toată puterea asupra cerului şi a pământului. Această domnie i-a fost deja transmisă, dar El încă nu a luat-o în mod vizibil, public. „Pentru că, supunându-i toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Dar acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse“ (Evrei 2.8).

Domnul Isus este punctul central al tuturor sfaturilor lui Dumnezeu. Acest sfat conţine şi „buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi, pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ“ (Efeseni 1.9, 10). „Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale“ (1 Corinteni 15.25).

Astăzi, Domnul este dispreţuit şi nebăgat în seamă, dar atunci va domni neîngrădit şi „plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui“ (Isaia 53.10). Atunci, El va conduce cu dreptate şi totul va fi în concordanţă cu Dumnezeu.

Expresia lui faraon: „eu voi fi mai mare decât tine numai cu tronul meu“ ne duce cu gândul la 1 Corinteni 15.24-28: „Atunci va fi sfârşitul, când El va da Împărăţia Celui care este Dumnezeu şi Tată, când va fi desfiinţată orice stăpânire şi orice autoritate şi putere. ... Dar, când spune că toate au fost supuse, se înţelege în afară de Cel care i-a supus toate. Dar, când Îi va supune toate, atunci şi Fiul Însuşi va fi supus Celui care i-a supus toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.“ Nu este şi pentru inimile noastre o mare bucurie, dacă ne gândim că deja astăzi suntem într-o legătură indisolubilă cu această Persoană slăvită?

Numele nou al lui Iosif

În vechime nu era neobişnuit ca un domnitor mare şi puternic să dea un nume nou altor oameni: aceasta era expresia puterii nelimitate asupra supuşilor săi. Numele dat lui Iosif, „Ţafnat-Paneah“, înseamnă probabil: Salvator al lumii sau Susţinător al vieţii. Faptul că egiptenii au fost salvaţi de la înfometare şi le-a fost păstrată viaţa se datora înţelepciunii lui Iosif. Egiptenii au confirmat mai târziu cu gura lor: „Tu ne-ai salvat viaţa“ (Geneza 47.25). Şi Iosif face aluzie la acest gând faţă de fraţii săi: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră... să vă păstreze viaţa printr-o mare salvare“ (Geneza 45.7).

Pe lângă însemnătatea egipteană a numelui, există şi o însemnătate ebraică: descoperitor de taine. Şi aceasta este adevărat cu privire la interpretarea visurilor dată de Iosif. Lui Iosif i-a fost descoperită intenţia lui Dumnezeu şi el i-a putut-o comunica lui faraon pentru salvarea oamenilor.

Ambele semnificaţii ale numelui le găsim şi cu privire la Persoana Salvatorului nostru. Cuvântul exprimat în Noul Testament prin „Mântuitor“ cuprinde atât aspectul salvării, cât şi cel al susţinerii. Domnul Isus este „Mântuitorul lumii“ (Ioan 4.42; 1 Ioan 4.14), dar El este şi „Păstrător al tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor“ (1 Timotei 4.10).

El este prezentat în Noul Testament de mai multe ori ca şi Mântuitor. El este Mântuitorul nostru cu privire la trecut, prezent şi viitor. În Tit 3.4, 5 citim despre ceea ce a făcut El: „Dar, când s-a arătat bunătatea şi dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit, nu pentru fapte, ...ci după propria Sa îndurare“. În prezent „poate să mântuiască până la desăvârşire pe aceia care se apropie de Dumnezeu prin El, trăind pururea ca să mijlocească pentru ei“ (Evrei 7.25). În viitor „Îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrării puterii pe care o are, de a-Şi supune chiar toate lucrurile“ (Filipeni 3.20, 21). Toate acestea se referă la aspectul personal. Aspectul corporativ îl găsim în Efeseni 5. Domnul proslăvit în cer poartă de grijă de Adunarea Sa, prin faptul că o sfinţeşte, o curăţă, o hrăneşte şi o îngrijeşte în dragostea Sa nemărginită (Efeseni 5.26, 29). Acesta este Mântuitorul tău şi al meu!

Dar Domnul Isus este şi Acela care a descoperit atât sfaturile lui Dumnezeu, cât şi pe El ca Tată. „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor“ (Ioan 17.6). El nu doar a descoperit sfatul lui Dumnezeu, ci, prin suferinţele şi moartea Sa, a pus temelia, ca toate intenţiile de binecuvântare ale lui Dumnezeu să se poată împlini.

O soţie pentru Iosif

Ca ultimă dovadă a bunăvoinţei împărăteşti, să spunem aşa, care încununa toate celelalte, faraon i-a promis lui Iosif o soţie. Ea era o femeie deosebită, deoarece Asnat provenea din seminţia preoţească. Tatăl ei era preotul din On (în greceşte: Heliopolis), unul dintre cele mai mari lăcaşuri de cult unde egiptenii jertfeau zeilor soarelui. Din Geneza 47.22 putem deduce că preoţii ocupau o poziţie importantă sub faraon. Dacă lui Iosif i s-a promis o soţie din această seminţie, atunci aceasta a fost o cinste deosebită în acele vremuri. Distincţiile şi meritele primite până atunci au avut de-a face cu poziţia lui Iosif. Cu Asnat a primit ceva pentru inima sa: o soţie, căreia putea să-i dăruiască dragostea sa, o soţie alături de el, în timp ce executa domnia asupra Egiptului şi o soţie care i-a dăruit doi fii, Efraim şi Manase.

Asnat este o imagine a Adunării, care a apărut şi se formează după înălţarea la cer şi proslăvirea Domnului Isus.

Eva este o imagine a Adunării, care îşi datorează existenţa „somnului morţii“ celui „de-al doilea Adam“. Rebeca este o imagine a Adunării care este condusă prin Duhul Sfânt spre soţul ei. Aşa cum Asnat a fost în legătură cu Iosif în timpul domniei sale, tot aşa şi Adunarea este legată inseparabil de Domnul proslăvit în cer. Dar nu numai atât – ea este iubită de El şi va avea parte de domnia Sa universală.

Mântuitor şi descoperitor de taine – ambele aspecte ale distincţiei precedente, pe care a primit-o Iosif de la faraon, stau în strânsă legătură cu ultima onoare, căsătoria cu Asnat. Domnul Isus Se îngrijeşte astăzi fără încetare şi neobosit de Adunarea Sa. Ca Descoperitor de taine, El a fost Acela care i-a descoperit lui Pavel adevărul despre Hristos şi Adunarea Sa.

Încheiere

Dacă am cugetat puţin la distincţiile, vredniciile şi slăvile Domnului nostru, ne rămâne acum la încheiere numai doar urmarea îndemnului lui Iosif: „Istorisiţi tatălui meu toată gloria mea“ (Geneza 45.13).

Acesta este marele scop al lui Dumnezeu: El doreşte să ne preocupe mereu şi mereu şi tot mai mult cu Persoana Fiului, „pentru ca toţi să-L onoreze pe Fiul, după cum Îl onorează pe Tatăl“ (Ioan 5.23). Cât de mult Se bucură Tatăl, când Fiul Său este onorat pe pământ! Noi putem face acest lucru deja acum. În curând îl vom face în mod public, spre proslăvirea Sa şi spre bucuria noastră.

Ţie, Domn glorificat, lăudat de mii de îngeri,Căruia neîncetat toţi Îţi vor da adorare,Ţie şi noi ne-nchinăm, căci Tu pentru noi murit-ai,Mântuirea dobândit-ai. Azi noi Te glorificăm!Sus, în slavă-a Te vedea cum Ţi se dă adorareŞi mărire pururea, e dorinţa noastră mare.Şi acolo când vom sta veşnic proslăviţi cu Tine,Va vedea în noi oricine, Doamne, numai slava Ta!