Termenul este nou, dar genul literar este vechi

Probabil unii se întreabă ce să fie acest termen năstruşnic, pe când alţii mai obişnuiţi cu neologismele deduc că acest termen a fost compuns într-un mod asemănător cu binecunoscutul science-fiction. Adică, dacă science-finction înseamnă un gen literar care cuprinde ficţiuni născocite pornind de la anumite realităţi ştiinţifice, bible-fiction trebuie să cuprindă ficţiuni născocite pornind de la texte biblice. După cum science-fiction poate să se depărteze mai mult sau mai puţin de realităţile ştiinţifice, iar unele dintre cele prezentate science-fiction sunt în mod clar imposibile, fiind contrare legilor fizicii, tot aşa bible-fiction se poate depărta mai mult sau mai puţin de spiritul Bibliei. Însă, dacă în genul science-fiction se pot găsi destul de multe idei care au ajutat la dezvoltarea ulterioară a tehnologiei, în schimb, în domeniul spiritual născocirile omeneşti sunt dăunătoare pentru că omul nu are cum să îmbunătăţească ceea ce a făcut Dumnezeu de la început (v. 1 Ioan). Dacă science-fiction se poate spune că a apărut ca gen literar cam prin secolul al nouăsprezecelea, când ştiinţa ajunsese să fie privită a fiind ceva deosebit de important pentru civilizaţie, în schimb ceea ce am putea numi bible-fiction există ca gen literar cam de când se acordă importanţă textelor scripturii.

Nu s-ar putea oare încadra în ceea ce am desemna ca bible-fiction ceea ce apostolul Pavel numea “mituri şi genealogii fără sfârşit” sau “mituri lumeşti şi băbeşti” sau “mituri iudaice şi porunci ale oamenilor”? (v. 1 Timotei 1.4, 4.7, Tit 1.14) Din context se înţelege că erau diferite speculaţii pe marginea evangheliei propovăduite de apostoli, unele având o tentă populară, eventual specifică poporului respectiv, iar altele având o tentă iudaică, fiind mai apropiate de religia şi tradiţiile iudaice. Nu s-ar putea încadra în genul bible-fiction învăţăturile pe care le dădeau rabinii mustraţi de Domnul Isus că desfiinţau cuvântul lui Dumnezeu pentru tradiţia lor (v. Matei 15.1-9, Marcu 7.1-13)?

Şi sunt chiar scrieri vechi cunoscute care s-ar putea încadra în acest gen literar. De exemplu ceea ce se numeşte Cartea lui Enoh, despre care cercetătorii sunt de acord că este de o vechime foarte mare, dar nu pot spune exact de când datează. Despre Enoh ni se spune că “Enoh a umblat cu Dumnezeu, şi nu a mai fost pentru că l-a luat Dumnezeu”. Să fi scris el o carte? şi, dacă el a scris o carte, să fi luat Noe cu el în corabie acea carte? Şi, dacă acea carte exista în vremea lui Moise, atunci cum se face că Moise nu a pomenit nimic despre ea în cărţile Bibliei pe care le-a scris cu mâna lui? Această carte spune multe lucruri despre îngeri şi misiunile lor şi despre neascultarea şi răzvrătirea unora dintre ei. Dar câtă încredere se cuvine să avem în ceea ce spune ea? Nu cumva acordându-i mai multă importanţă decât se cuvine am ajunge la acea închinare la îngeri în legătură cu care apostolul Pavel îi avertizează pe coloseni că riscă să-i facă să piardă premiul pentru că i-ar face să se preocupe cu lucruri zadarnice născocite de gândirea cărnii, ajungând astfel să nu se mai ţină “de Capul, din care tot trupul, hrănit şi strâns unit prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea de la Dumnezeu”? (v. Coloseni 2.18-19)

Mai sunt şi alte scrieri vechi, cum ar fi Cartea lui Iaşar (Cartea dreptului), menţionată în Iosua 10.13 şi 2 Samuel 1.18 şi ceea ce se numeşte “Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel” (v. 2 Împăraţi, unde aceasta este menţionată în mai multe rânduri). Şi mai sunt şi renumitele “scrieri apocrife”, pe care unii le leagă în acelaşi volum cu cărţile canonice ale Bibliei. Toate acestea sunt materiale tocmai bune pentru tot felul de speculaţii şi de învăţături care se abat de la spiritul Scripturii.

Deci, iată că folosind un termen nou, inventat, dorim de fapt să atragem atenţia asupra unui fenomen foarte vechi, care a apărut imediat după primele comunicări ale lui Dumnezeu către om. Nu a venit Satan să-i vorbească lui Adam când era în grădina Edenului tocmai pentru a-l face să nu mai creadă ceea ce îi spusese Dumnezeu şi să calce singura interdicţie pe care i-o dăduse Dumnezeu? După acest model, imediat după ce Dumnezeu i-a mai transmis câte ceva omului, Satan a venit să-i propună omului ceva diferit de ceea ce i-a spus Dumnezeu. Putem observa că, de-a lungul istoriei omenirii, după fiecare nouă revelaţie dată de Dumnezeu a intervenit lucrarea lui Satan pentru a perverti adevărul descoperit şi a-i împiedica pe oameni să se bucure de acel adevăr trăind în lumina lui. Din această istorie vom selecta doar câteva momente care sperăm să fie suficiente, pe de-o parte pentru a arăta deosebirea dintre ceea ce este creştinismul biblic şi diferite învăţături care se zic creştine, şi, pe de altă parte pentru a-i sensibiliza pe credincioşii care citesc această scriere cu privire la acest pericol mereu prezent şi pentru a le sugera modalităţi prin care, prin rugăciune şi îndrumaţi de Duhul Sfânt vor putea evita să se lase conduşi pe căi greşite prin intermediul unor învăţături false cuprinse în acest gen literar pe care l-am numit bible-fiction. Nu considerăm că ar fi cazul să facem un studiu exhaustiv deoarece acesta ar cere un efort extrem de mare, pentru că varietatea mijloacelor folosite de Satan este atât de mare încât studiul lor poate cu uşurinţă ocupa o întreagă viaţă de om, ceea ce ar fi exact ce doreşte vrăjmaşul: ca omul să se ocupe cu orice, numai cu Cuvântul lui Dumnezeu nu.