Iosua şi colegii săi preoţi au fost oameni care vor sluji ca semne (adică oameni care să provoace uimire). Unger dezvoltă ideea: ...oameni de augur profetic, oameni care în poziţia lor oficială prefigurează evenimente viitoare.... Prin Cristos, Israel va fi răscumpărat şi restaurat şi constituit ca naţiune cu rol de mare-preot, pe care Iosua împreună cu asociaţii săi o prefigurează.
În versetul 8 Cristos este numit „Robul Meu, VLĂSTARUL"; în versetul 9 El este prezentat sub simbolul unei pietre gravate (cf. Daniel 2:34, 35). Unii au sugerat că „Vlăstarul" (sau „Ramura") s-ar aplica la Prima Venire, pe când piatra la a Doua Venire. Gaebelein spune că piatra pe care sunt săpaţi şapte ochi trebuie să aibă şi înţelesul de naţiune răscumpărată, temelia împărăţiei, umplută cu Duhul Său, căci iată ce citim în legătură cu ea: „Voi îndepărta nelegiuirea acelei ţări într-o singură zi." El o numeşte „Israelul restaurat, ca nucleu al împărăţiei lui Dumnezeu."