C. Omul cu funia de măsurat
Semnificaţia: Viitoarea prosperitate, sporul demografic şi siguranţa de care se va bucura Ierusalimul.
A treia vedenie ne dezvăluie un om cu o funie de măsurat. Când profetul l-a întrebat unde se duce, el a răspuns că se duce să măsoare amplasamentul Ierusalimului, adică locul în care va fi rezidită cetatea. Îngerul tălmăcitor s-a întâlnit cu un alt înger, care i-a spus să-l asigure pe tânăr (fie Zaharia, fie omul cu funia de măsurat) că Ierusalim va cunoaşte totuşi o explozie demografică (dacă putem să ne exprimăm aşa, în termeni moderni, n.tr.) şi că va avea nevoie de ziduri deoarece Domnul îl va apăra. Asta se referă, desigur, la Ierusalimul din timpul Domniei de o mie de ani a lui Cristos.