În îndeplinirea rolului său de păstor, Zaharia a luat două toiege - harul („Frumuseţe" - în româneşte „Îndurare", n.tr.) şi unire („Legături" sau „Legământ" în româneşte). Ele reprezintă dorinţa lui Dumnezeu de a-Şi arăta harul faţă de poporul Său şi de a uni Iuda cu Israelul. Zaharia a trebuit să-i alunge pe aceşti păstori falşi, consideraţi în general a fi fost cei trei slujbaşi principali: regele, preotul şi profetul, pentru a-şi putea desfăşura activitatea. (Unger sugerează că cei trei păstori ar întruchipa trei ordine sau categorii de dregători în statui evreiesc: preoţii, învăţătorii legii şi magistraţii civili. El explică sintagma o lună ca fiind perioada imediat premergătoare răstignirii de către liderii Israelului a Domnului nostru, când necredinţa lor a ajuns la culme.)