Lui Tit i se încredinţează sarcina de a-i învăţa pe creştini (ai noştri) să fie primitori de oaspeţi, să aibă grijă de cei bolnavi şi strâmtoraţi şi să fie cu mână largă faţă de cei nevoiaşi. În loc să lucreze doar pentru împlinirea propriilor nevoi şi dorinţe, credincioşii trebuie să aibă o viziune de un pronunţat caracter creştin, conform căreia să câştige bani pentru a putea să-i împartă cu cei mai puţin privilegiaţi (vezi Efeseni 4:28b). Prin asta ei puteau fi salvaţi de mizeria unei vieţi egoiste şi de tragedia unei vieţi trăite în zadar, fără rod.