Vieţile învăţătorilor falşi erau mai degrabă mincinoase, decât evlavioase. Prin conduita lor ei tăgăduiau marile adevăruri ale credinţei. Cine poate măsura daunele aduse mărturiei creştine de cei ce să dădeau mari sfinţi, dar trăiau în realitate o mare minciună? Sarcina încredinţată lui Tit (şi tuturor slujitorilor adevăraţi ai Domnului) a fost de a preda învăţătura sănătoasă. El trebuia să reducă prăpastia uriaşă dintre ceea ce spuneau copiii lui Dumnezeu cu gura şi ceea ce trăiau în viaţa de zi cu zi. De fapt aceasta este nota dominantă a epistolei: trăirea în practică a doctrinei sănătoase prin săvârşirea de fapte bune. Următoarele versete ne oferă exemple practice despre ce constituie aceste fapte bune.