Pe plan pozitiv, un episcop trebuie să fie primitor de oaspeţi. Casa lui trebuie să fie deschisă totdeauna pentru străini, pentru cei cu probleme personale, pentru cei deznădăjduiţi şi oprimaţi. Ea trebuie să fie un loc în care să domnească părtăşia creştină, unde fiecare oaspete să fie primit ca şi când ar fi chiar Domnul Isus.
Apoi el trebuie să fie iubitor de bine - de oameni buni şi de lucruri bune. Vorbirea lui, activităţile sale, persoanele cu care se asociază - toate acestea trebuie să dezvăluie faptul că este detaşat de tot ce este discutabil, pătat sau greşit.
El trebuie să fie cumpătat (veghetor). Asta înseamnă că trebuie să fie prudent, discret şi stăpân pe sine. Acelaşi cuvânt este folosit la Tit 2:2,5,6,12, unde are înţelesul de om cu scaun la cap, cu stăpânire de sine şi alert.
În purtările sale faţă de alţii, presbiterul trebuie să fie drept.
În relaţia cu Dumnezeu trebuie să fie sfânt.
În purtarea faţă de el însuşi, trebuie să fie cu stăpânire de sine. La asta s-a referit Pavel la Galateni 5:22,23: ,,Roada Duhului este... stăpânirea de sine." Înseamnă că cineva este în stare să-şi stăpânească toate pasiunile şi apetiturile, pentru ca acestea să-I fie supuse lui Cristos. Deşi puterea pentru această stăpânire nu poate veni decât de la Duhul Sfânt, trebuie să existe disciplină şi cooperare din partea credinciosului.