Un episcop este un ispravnic al lui Dumnezeu. Nu adunarea este aceea pe care el o supraveghează, ci este împuternicit să se ocupe de treburile lui Dumnezeu din cadrul adunării lui Dumnezeu.

Pentru a doua se afirmă că el trebuie să fie fără vină - repetiţia constituind o accentuare. Să nu existe nici o îndoială - omul respectiv trebuie să fie ireproşabil, atât pe plan doctrinar, cât şi moral.

De asemenea nu trebuie să fie încăpăţânat. Dacă un om este încăpăţânat sau căpos, nepermiţând nici o deosebire de vederi, atunci va fi neînduplecat şi nu va suporta să fie contrazis, nefiind prin urmare apt de a fi un conducător duhovnicesc. Un presbiter este un moderator, iar nu un autocrat dogmatic.

El nu trebuie să fie mânios. Chiar dacă are un temperament volatil, el a învăţat să şi-l stăpânească. Iar dacă are nervi, nu va permite ca aceştia să se manifeste.

Nu trebuie să fie dedat la vin. În cultura noastră, acest fapt pare atât de evident, încât aparent nici nu ar mai trebui menţionat, dar să nu uităm că Biblia a fost scrisă pentru toate culturile. În ţările în care creştinii consumă şi ei această băutură, există totuşi pericolul excesului şi al purtării necuviincioase ce rezultă din aceasta. Or, tocmai această nestăpânire este avută în vedere aici. Biblia face distincţie între folosirea vinului şi abuzarea de această băutură. Consumul vinului, cu măsură, a fost permis atunci când Isus a transformat apa în vin la nunta din Cana (Ioan 2:1-11). Apoi Pavel îi prescrie lui Timotei consumul de vin în scopuri medicale (1Timotei 5:23; vezi şi Proverbe 31:6). Dar consumul abuziv de vin şi de băuturi tari este condamnat la Proverbe 20:1;Proverbe 23:29-35. Deşi cuvântul nu cere abstinenţa totală de la consumul de vin, există o situaţie în care se recomandă reţinere, respectiv atunci când consumul de vin l-ar putea face să se poticnească pe un frate mai slab sau l-ar ofensa (Romani 14:21). Acest considerent stă la baza deciziei unui mare număr de creştini din America de Nord de a se abţine total de la consumul de băuturi alcoolice. În cazul presbiterului, nu se pune problema interdicţiei totale a vinului, ci doar a consumului excesiv de vin care duce la dezmăţ.

De asemenea presbiterul nu trebuie să fie violent. El nu trebuie să recurgă la folosirea forţei fizice, nu are voie să lovească pe nimeni. Am auzit de unii membri ai clerului care uneori îşi ating enoriaşii pentru a-i face să se îndrepte. Acest tip de intimidare nu are ce căuta în purtarea unui episcop.

El nu are voie să fie lacom de bani, adică nu trebuie să fie absorbit de dorinţa de îmbogăţire, care să-l facă să nu mai ia seama la modul prin care se îmbogăţeşte. E adevărat, cum sublinia şi Samuel Johnson, că „pofta de aur, lipsită de simţire şi remuşcare, constituie forma supremă de corupţie a omului degenerat." Un presbiter adevărat poate afirma, împreună cu Pavel: „N-am poftit nici argintul, nici aurul, nici hainele cuiva" (Fapte 20:33).