Când Pavel a părăsit insula Creta, erau o seamă de lucruri care trebuiau puse la punct, existau învăţători falşi care trebuiau reduşi la tăcere şi se resimţea nevoia acută de a avea lideri spirituali în adunări, care să ofere călăuzire. Pavel l-a lăsat, prin urmare, pe Tit pe insula Creta, să se ocupe de aceste chestiuni.

Nu ştim cum a ajuns credinţa creştină în Creta. Probabil cretanii care fuseseră la Ierusalim de Rusalii (Fapte 2:11) au adus la înapoiere vestea bună, ulterior înfiinţându-se adunări creştine.

Nici nu putem fi siguri când s-a aflat Pavel împreună cu Tit pe insula Creta. Ştim însă că s-a oprit pentru scurt timp la Creta în cadrul voiajului său spre Roma ca deţinut (Fapte 27:12), dar împrejurările acelea nu i-ar fi permis să desfăşoare o misiune activă în cadrul bisericilor. Întrucât cartea Faptelor Apostolilor nu aminteşte deloc de vreo altă călătorie a lui Pavel în Creta, în general se crede că vizita sa pe insulă a avut loc după prima întemniţare la Roma. Recurgând la puţină muncă de detectivi biblici, putem reconstitui următorul itinerar din diversele referiri făcute în scrierile lui Pavel.

Mai întâi Pavel a călătorit cu corabia din Italia în Creta, în drum spre Asia (vestul Turciei de astăzi). Lăsându-l pe Tit în Creta (Tit 1:5), Pavel s-a deplasat la Efes, capitala provinciei Asia. La Efes l-a însărcinat pe Timotei să se ocupe de corectarea învăţăturilor greşite ce se strecuraseră acolo (1Timotei 1:3,4). Apoi el a mers mai departe cu corabia, traversând Marea Egee şi ajungând în Macedonia, pentru a-şi îndeplini intenţia exprimată anterior pe când se afla în închisoare de a vizita Filipi de îndată ce va fi fost eliberat (Filipeni 1:26). În cele din urmă, el a plecat spre sud-vest, traversând Grecia şi ajungând la Nicopole, unde intenţiona să ierneze şi unde se aştepta ca Tit să i se alăture (Tit 3:12).

Homer ne spune că în vremea aceasta existau între nouăzeci şi o sută de cetăţi în Creta şi se pare că în unele din acestea s-au înfiinţat biserici. În fiecare din ele se resimţea nevoia numirii unor presbiteri responsabili.