Pavel a fost rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos. Prima ipostază îl înfăţişează ca sclav al Stăpânului Suprem, în vreme ce a doua ni-l prezintă ca trimis al Domnului Suveran. Prima sugerează supunerea, a doua autoritatea. El a devenit rob prin împuternicire divină.

Ţelurile slujbei sale au fost răspândirea credinţei aleşilor lui Dumnezeu şi a cunoştinţei adevărului. Răspândirea credinţei poate însemna fie faptul că el este cel care le-a adus prima oară credinţa sau i-a condus la convertire, fie faptul că i-a condus în credinţă după ce au fost mântuiţi.

Întrucât sintagma: cunoştinţa adevărului pare să se refere la al doilea sens, noi credem că apostolul a avut în vedere două ţeluri de bază:

(1) evanghelizarea - adică răspândirea credinţei aleşilor lui Dumnezeu;

(2) educaţia - răspândirea cunoaşterii adevărului.

Textul de aici se îngemănează cu cel de la Matei 28:20 - predicarea evangheliei către toate naţiunile şi învăţarea lor să păzească toate lucrurile poruncite de Cristos. În precizarea pe care o face fără înconjur apostolul că a fost chemat să promoveze credinţa aleşilor lui Dumnezeu, el ne confruntă cu doctrina alegerii. Puţine doctrine din Scriptură au fost mai supuse interpretărilor greşite şi au stârnit mai multe dezbateri, punând la grea caznă intelectul oamenilor, ca doctrina alegerii. Pe scurt, ea ne învaţă că Dumnezeu i-a ales (vezi Efeseni 1 şi Romani 9, unde tema alegerii este tratată mai pe larg) pe anumiţi oameni în Cristos înainte de întemeierea lumii, cu intenţia finală ca aceştia să fie sfinţi şi fără vină înaintea Lui (Efeseni 1:4).

După ce a arătat că apostolia lui are de a face cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cu cunoaşterea adevărului, acum Pavel adaugă faptul că acest adevăr este potrivit cu evlavia. Asta înseamnă că credinţa creştină este consecventă cu adevărata sfinţenie, fiind adaptată să-i conducă pe oameni la evlavia de ordin practic. Posedarea unei credinţe adevărate necesită în mod automat şi trăirea unei vieţi de curăţie. Nimic nu poate fi mai jalnic decât predicatorul despre care s-a afirmat: „Când era la amvon, oamenii doreau să nu mai plece, iar când nu era la amvon, ar fi preferat ca niciodată să nu se mai urce la amvon!"