III. RUT PE OGOARELE LUI BOAZ
Potrivit prevederilor legii, israeliţii nu aveau voie să culeagă toate spicele când secerau, ci trebuiau să lase în urmă câteva spice pe care să le culeagă cei nevoiaşi, străinii, orfanii şi văduvele (Lev. 19:9; 23:22; Deut. 24:19).
Rut s-a decis să profite de aceste prevederi, ducându-se pe ogoarele de orz ca să culeagă spicele rămase în urma secerătorilor. Nu întâmplarea sau norocul a făcut ca ea sa ajungă tocmai pe ogorul lui Boaz (care înseamnă în el e tărie, o rudă bogată a soţului ei decedat), ci Dumnezeu a aranjat astfel lucrurile.