Suspinul creaţiei şi al nostru (v.22,23)Acum cunoaştem aceste suferinţe, fie pentru creaţia întreagă, fie în mod deosebit pentru noi. Versetul 22 ne spune despre cele dintâi, versetele 23 şi 26 despre cele din urmă. Avem tot felul de slăbiciuni, tot aşa şi suspine care sunt rodul durerii, fizice sau psihice. Atunci ce ne poate susţine în mijlocul tuturor acestora?Răspunsul este din nou că avem Duhul, şi El ne este prezentat în cele trei domenii pe care El le stăpâneşte. Despre El se spune „cele dintâi roade ale Duhului” (v.23), „Duhul vine în ajutor” şi „mijloceşte” (v.26)

Duhul Sfânt: cele dintâi roade ale Sale, Ajutor şi Mijlocitor (v.23-27)Suntem copii ai lui Dumnezeu. Totuşi aşteptăm „înfierea”, adică starea deplină şi glorioasă a acestei poziţii, la care vom ajunge când trupurile noastre vor fi răscumpărate la venirea Domnului. Am fost mântuiţi „în speranţă” (nu prin speranţă) şi prin urmare suntem puşi în poziţia de aşteptare a gloriei promise. Suntem mântuiţi în aşteptarea lucrurilor glorioase care vor urma, totuşi avem cele dintâi roade ale Duhului care ne-a fost dat. Cele dintâi roade erau aduse în Israel ca mărturie şi arvună a recoltei (ca în Lev. 23.10,17,20), deci în cele dintâi roade ale Duhului avem garanţia şi arvuna răscumpărării şi a gloriei care este înaintea noastră.De asemenea Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre. Acest adevăr ne ajută să vedem că o deosebire clară există între slăbiciuni şi păcate, pentru că Duhul nu ne ajută niciodată în păcatele noastre. Dacă nu am avea parte de ajutor, slăbiciunile noastre şi limitele noastre, atât mintale cât şi fizice, ne-ar putea face să cădem în păcat. Ajutorul Duhului este cel care ne poate întări şi ne poate feri de orice rău.Tot aşa, din cauza slăbiciunii şi limitării noastre ne aflăm deseori în împrejurări în care nu ştim nici cum să ne rugăm. Atunci Duhul care locuieşte în noi ia rolul de Mijlocitor şi Îşi prezintă gândul cu suspine negrăite. Dumnezeu, care cercetează inimile, ştie care este gândirea şi dorinţa Duhului, pentru că toate dorinţele şi mijlocirile Lui sunt în mod perfect potrivite cu gândul lui Dumnezeu, oricare ar putea fi dorinţele noastre. Dumnezeu ne ascultă potrivit cu dorinţele Duhului, şi nu potrivit cu ale noastre, iar noi putem fi foarte mulţumiţi că este aşa.