Acest psalm constituie una dintre cele mai sumbre pagini din întreg Cuvântul lui Dumnezeu. În el nu găsim decât întuneric şi moarte. Nicio rază de lumină nu răzbate acolo; sufletul adâncit în necaz nu întrevede nicio cale de eliberare. Cu toate acestea, un slujitor al lui Dumnezeu a afirmat despre acest psalm că a fost singurul care l-a putut mângâia într-un timp de necaz. Mărturisindu-şi gândurile unui alt credincios, îi argumenta că, deşi trecuse prin zguduitoare nelinişti ale sufletului, când cerul i se părea închis, totuşi, consolat de acest psalm, a putut rămâne credincios. Este şi vreunul dintre cititorii acestor rânduri tulburat şi în aşteptare ca Dumnezeu să-l lumineze cu privire la starea lui şi să-i dea – sau să-l facă să regăsească – siguranţa mântuirii? Ei bine, însuşi zbuciumul său şi suspinele pe care le îndreaptă către Dumnezeu sunt o dovadă că el are viaţa divină în el însuşi; un necredincios n-ar suspina niciodată după Dumnezeu.„Dimineaţa Te întâmpină rugăciunea mea“, spune psalmistul (v. 13). Să-l imităm şi noi! Şi astfel, de îndată ce ne-am trezit la o nouă zi, să-I prezentăm Domnului întreaga agendă a zilei care începe, nu numai ceea ce ne nelinişteşte (Psalmul 5.3).Profunzimea neliniştii, a durerii şi a singurătăţii din unele versete ale acestui psalm ne îndreaptă gândurile înspre Acela care a suferit cel mai mult, înspre Întristatul suprem (de exemplu, v. 6-8 şi v. 16-18).