Psalmul 37 nu mai este, ca cea mai mare parte a psalmilor anteriori, o rugăciune a credinciosului cu privire la cei răi care-l chinuie. Este, dimpotrivă, răspunsul care îi soseşte de sus.Acest răspuns nu îi aduce încă eliberarea aşteptată, ci, mai degrabă, resursele şi învăţămintele necesare pentru a face faţă răului care-l înconjoară. Şi de câte ori nu experimentăm aceasta! În loc să ne fie ridicată încercarea, ca răspuns la rugăciunea noastră, Domnul ne dă ceea ce ne trebuie pentru a o putea traversa. Potrivit promisiunii din Psalmul 32.8: „Te voi instrui şi te voi învăţa; ... te voi sfătui...“, noi recunoaştem glasul Stăpânului iubitor. El Însuşi a pus în practică învăţăturile pe care ni le dă aici. Şi, cunoscând sărmanele noastre inimi, ştie bine că vederea răului în preajma noastră poate produce în noi două sentimente chinuitoare: mâ­nia şi gelozia (v. 1,7,8; Proverbe 24.1,19). De aici rezultă aceste îndemnuri pe care trebuie să le citim adesea: „nu te mânia“ (repetat de trei ori), „încrede-te“, „fă binele“, „încredinţează Domnului calea ta“, „rămâi liniştit“...; dar şi bogatele promisiuni care sunt legate de acestea: „El îţi va împlini cererile inimii tale...“, „El va lucra“. Ce bine ar fi dacă L-am lăsa să lucreze! În curând, Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre (comp. v. 10,17,20 cu Romani 16.20).