Cuvântul care „era la început cu Dumnezeu“, şi care „era Dumnezeu“, a coborât pentru a le vorbi oamenilor şi pentru a li-L descoperi pe Tatăl (este măreţul subiect al Evangheliei după Ioan). Însă acest Cuvânt care nu a rămas singur cu Dumnezeu, ci „şi-a construit casa“ (v. 1) în mijlocul oamenilor (Ioan 1.14 notă: „Şi-a ridicat cort printre noi“), este totodată Înţelepciunea. Ea întâi invită la masă: „Veniţi... mâncaţi... beţi“ (v. 5, comp. cu Ioan 6.51). Cel dintâi lucru pe care îl oferă Înţelepciunea este înviorarea (apoi învăţătura, îndrumarea, instrucţia). Domnul Isus întâi umple inimile şi apoi duhul şi mintea, deoarece, dacă dragostea pentru El nu se află înaintea „poruncilor Lui“, nici pe acestea nu vom fi capabili să le păzim.Învăţătura Înţelepciunii se deschide cu începutul. Şi ce găsim la început? Teama de Domnul (v. 10), altfel spus, conştientizarea autorităţii Celui care ne învaţă! Din respect pentru Dumnezeu, trebuie să dăm importanţă fiecărui cuvânt al Său şi acest respect să nu ne lipsească niciodată când citim Biblia.În lume, o altă voce caută să-i „abată“ pe oameni: este cea a nebuniei (şi a păcatului)! Împrumutând înfăţişarea Înţelepciunii (comp. v. 4 cu 16), ea ne oferă posibilitatea să ne bucurăm de „plăcerile trecătoare ale păcatului“ (Evrei 11.25). Dar să privim mai de aproape la feţele invitaţilor ei: la masa sinistrului ei ospăţ stau morţii (v. 18; 2.18,19).