Această problemă este extrem de importantă, drept care nu trebuie să ai odihnă până când nu vei fi dezlegat de această obligaţie. Nu te lăsa până nu vei scăpa din laţ, ca o gazelă ce se eliberează de vânător şi ca o pasăre eliberată din mana păsărarului.
Dar oare de ce ne avertizează Biblia cu atâta asprime împotriva pericolului de a ne pune garanţi sau de a fi gaj pe plan financiar pentru cineva? Oare nu ar constitui acesta un gest de bunătate faţă de un prieten sau vecin? La prima vedere s-ar părea că este un act de mărinimie, dar în realitate nu este aşa, pentru următoarele motive:
1. Acceptând să cosemnezi o obligaţie financiară pe care şi-o asumă nu faci uneori altceva decât să-l ajuţi să cumpere un obiect care nu e după voia lui Dumnezeu.
2. S-ar putea să-i încurajezi să fie cu mână spartă sau chiar să înceapă să practice jocurile de noroc.
3. Dacă nu-şi va achita împrumutul, tu vei fi obligat să plăteşti pentru un lucru pe care nu-l posezi, ceea ce se va solda cu ruperea prieteniei şi vicierea relaţiilor.
Mai bine ar fi să-i dai banii pe care vrea să-i ia cu împrumut, dacă într-adevăr are o nevoie legitimă. În orice caz, nu trebuie să te pui garant pentru el.