Încă de la începutul cărţii, tânărului creştin i-a fost amintit (tot ca o îndatorire de frunte, imediat după teama de Domnul) să asculte de părinţi şi să li se supună lor (cap. 1.8,9). Versetele 20-22 fac o revenire asupra acestui subiect important, pentru a da învăţăturii oferite de tată şi de mamă acelaşi loc pe care Deuteronom 11.18,19 îl atribuie cuvintelor lui Dumnezeu (vezi şi Proverbe 23.22). A asculta de părinţi înseamnă, în lumina acestor versete, a asculta de Dumnezeu: lucru nu numai „drept“ (Efeseni 6.1), ci şi „plăcut în Domnul“ (Coloseni 3.20). Fie ca această ascultare să se vadă în căminele creştine cu atât mai mult cu cât ea dispare atât de repede în lumea zilelor noastre! (2 Timotei 3.2). Influenţei căminului i se opune încă o dată cea a femeii străine, care personifică păcatul (cap. 2.16; 5.3,20, apoi 7.5). Să nu fim surprinşi de aceste avertismente repetate. Ştim din experienţă că ispitele îşi înnoiesc atacul; şi vor fi cu atât mai puternice, cu cât vor întâlni în gândurile sau în obiceiurile noastre necurăţii nejudecate.La rândul ei, lenea deschide larg porţile pentru poftele cărnii, aşa cum putem învăţa şi din istoria lui David şi a îngrozitorului său păcat (2 Samuel 11).