„A te pune chezaş“ pentru cineva înseamnă a întări mărturia despre acea persoană că ea prezintă garanţie în dreptul angajamentelor pe care şi le-a luat. Deşi porneşte de la un sentiment aparent bun, Dumnezeu urăşte acest gen de chezăşie: în primul rând, pentru că exprimă încrederea în om, iar în al doilea rând, pentru că se angajează în mod nechibzuit viitorul, care nu-I aparţine decât Lui (Ieremia 17.5; Iacov 4.13,14).Versetele 6-8 îi îndeamnă pe cei leneşi să facă o vizită la furnicar. Ce lecţii utile putem învăţa de la acest mic popor muncitor: hărnicie, perseverenţă, prudenţă, ordine, întrajutorare, disciplină de bunăvoie! Niciuna nu stă degeaba, iar dacă povara uneia este prea grea, o tovarăşă îi vine repede în ajutor. Să învăţăm şi noi să luăm seama la exemplele vii pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziţie ici şi colo în creaţia Lui!După ce am înţeles din cap. 4 şi 5 că mădularele celui credincios trebuie păzite şi sfinţite în totalitate pentru Dumnezeu (4.21-27; 5.1,2), în cap. 6 (v. 12-19) vedem cum mădularele omului firesc sunt puse în slujba răului. La fel a fost şi starea noastră pe când eram robi ai păcatului, dar am fost eliberaţi! Şi tot Romani 6.18 şi 19, care ne aminteşte acest mare adevăr, ne îndeamnă cu tărie să ne punem de acum mădularele în slujba dreptăţii, dându-le, ca roabe, pentru sfinţire.