Un tată se poate considera mulţumit când şi-a învăţat fiul să meargă pe calea înţelepciunii, oferindu-i un bun exemplu în acest sens. Dar învăţătura trebuie combinată cu pilda, deoarece acţiunile tatălui sunt mai grăitoare decât cuvintele sale. Fiul care umblă pe căile bune va umbla fără oprelişti şi va alerga fără să se poticnească.
În versiunea siriană se spune: „Cum mergi tu pas cu pas, Eu îţi voi deschide calea înaintea ta." Asta ne învaţă două principii importante: întâi, Dumnezeu ne călăuzeşte pas cu pas, mai degrabă decât să ne descopere tot planul încă de la început, în al doilea rând. Dumnezeu îi călăuzeşte pe oameni când aceştia pornesc la drum, mergând înainte pentru El. Un vas trebuie să se afle în mişcare înainte de a putea fi cârmuit de căpitan. Tot aşa e şi cu o bicicletă, pe care o poţi dirija doar când este în mişcare. Acelaşi lucru este valabil şi în relaţia noastră cu Dumnezeu. El ne călăuzeşte atunci când ne deplasăm pentru El.