Scriitorul adaugă în acest punct propriul său amin la ceea ce s-a spus până aici. Da, aşa este. O femeie poate avea frumuseţe şi farmec deosebit, dar să fie în acelaşi timp lipsită de simţ practic. Dar o femeie care se teme de Domnul, conform descrierii de mai sus, este cea mai bună soţie. Prin urmare ea trebuie cinstită şi onorată pentru hărnicia şi caracterul ei nobil. Când se strâng părinţii cetăţii în centrul civic, s-o laude pentru realizările ei cu totul ieşite din comun.
Este demn de remarcat şi adecvat ca Proverbele să se încheie pe această notă pozitivă despre femei. Trei femei au fost proeminente în această carte: personificarea înţelepciunii, văzută ca o femeie ce-şi invită discipolii la ospăţ; femeia imorală sau seducătoarea, şi, în sfârşit, „femeia (sau soţia) de mare preţ" cum este în textul original la 31:10 (textul marginal al ediţiei NKJV).