D. Înţelepciunea ca premiu (3:11-20)
De asemenea îl putem recunoaşte pe Domnul supunându-ne disciplinei Sale. Prea de multe ori avem tendinţa să echivalăm disciplina cu pedeapsa, dar în realitate ea include tot ce se cuprinde în educaţia corectă a unui copil: învăţătura, prevenirea, încurajarea, sfătuirea. Îndreptarea (corectarea) şi mustrarea. Tot ce îngăduie Dumnezeu să vină în viaţa noastră are un scop bine definit şi, prin urmare, nu trebuie să dispreţuim acel lucru, după cum nu trebuie să dăm înapoi în faţa sa sau să ne dăm bătuţi. Mai degrabă, trebuie să ne preocupăm ca planul avut în vedere de Dumnezeu să se realizeze prin disciplina respectivă şi astfel noi să beneficiem la maximum de pe urma ei. Scopul suprem urmărit de Dumnezeu prin modalităţile în care ne disciplinează în viaţă este ca noi să fim părtaşi la sfinţenia Sa. Disciplina este o dovadă a dragostei, iar nu a supărării. Corectarea noastră de către El este o dovadă că suntem fii (vezi Evrei 12:6-8).
Iată un gând demn de reţinut: Grădinarul curăţă viţa de vie, iar nu mărăcinii.